Iau acum să răsfoiesc Ghidul străzilor din Bucureşti, ediţia din 1973 (a mai fost una înainte, în 1970). N-am altul mai recent la îndemînă, dar n-are importanţă data, fiindcă nu caut numele care oricum au fost schimbate: Gheorghiu-Dej, Sălăjan sau Moghioroş, intolerabile politic. În schimb, văd cu plăcere că a rămas tendinţa de a exprima, prin alegerea numelor de străzi, o înclinaţie spre istorie şi filosofie care nu poate decît să înalţe nivelul cultural al bucureştenilor.
În primul rînd, strada Salvatorului: cred că înseamnă "a Mîntuitorului", deci un îndemn la pietate, fiindcă nu pot crede că cineva s-a gîndit la salvamari sau salvamontişti. Strada Veacului şi intrarea Veşniciei (de ce numai intrare? ar merita un bulevard) mi se pare că dovedesc o profundă meditaţie istorico-teologică. De altfel, există şi o stradă a Meditaţiei, ceea ce numai naturile prozaice ar putea interpreta ca aluzie la o ocupaţie rentabilă a profesorilor de matematică, fizică ş.a.m.d. Tot domeniului religios îi aparţine probabil un nume al cărui înţeles rămîne obscur: Mucenicul Becheru (să fie un martir ignorat de calendarul oficial al BOR?). Ce să mai zic de str. Invalidu Ion: oare personajul avea acest nume de familie sau au fost avute în vedere meritele, necunoscute altfel, ale unui veteran infirm? Lista e şi aşa plină de sergenţi şi caporali de care n-a auzit nimeni.
Istoria e prezentă, de la Antichitate: M.I. Brutus (Marcus Iunius prescurtat, ca pe o carte de vizită) sau patriotica stradă a Geţilor, pînă la secolul al XVI-lea al trecutului naţional: str. Cercel Petru. Politica se infiltrează insidios: nu ştiu dacă am mai lăsat intrarea Poltava (alte referinţe la gloriile militare ruseşti, ca Mareşalul Tolbuhin, deja dispăruseră), iar str. Emigrantului o fi fost numită aşa cînd românii au început să se care peste graniţă. O oarecare aplecare către virtuţile civice sau p
