Acum, după ce suspendarea preşedintelui a fost decisă în parlament şi după ce - probabil - emoţiile de moment se vor mai fi liniştit, ar trebui să ne întrebăm: cu ce rămânem? Greu de Acum, după ce suspendarea preşedintelui a fost decisă în parlament şi după ce - probabil - emoţiile de moment se vor mai fi liniştit, ar trebui să ne întrebăm: cu ce rămânem? Greu de crezut că referendumul va avea un alt deznodământ decât revenirea la Cotroceni a preşedintelui ales în 2004. Numărul mic al participanţilor la mitingurile pro-Băsescu n-ar trebui să le dea prea multe iluzii iniţiatorilor suspendării. Prin intermediul transmisiilor TV - abil folosite de un Băsescu apărut mereu în prime time - milioane de oameni au putut să fie, de fapt, acolo. Agora s-a mutat în bună parte din stradă în talk-showuri, pe forumuri şi bloguri. Apropo, numărul accesărilor în spaţiul virtual a crescut cu 200% în ziua suspendării. Iar în România, există între patru şi şase milioane de utilizatori de internet şi 30.000 de bloguri. Competiţia scoaterii oamenilor în stradă s-a terminat de mult. Ea a fost înlocuită de o alta, a comunicării prin media, în care Traian Băsescu şi-a asigurat iniţiativa, cel puţin pe moment. De cealaltă parte, tabăra prosuspendare a lăsat impresia că rezervele ei strategice s-au epuizat, nereuşind să genereze o dezbatere politică pe măsura gravităţii momentului. Suspendarea a rămas undeva în zona politicianistă, parte şi din cauza caracterului eterogen al grupului de iniţiativă. Mulţi au votat pentru suspendare, convinşi că Băsescu a încălcat Constituţia şi dorind să oprească din faşă eventualele sale derapaje autoritariste. Unii însă chiar au probleme în justiţie, alţii au pur şi simplu o problemă personală cu Traian Băsescu. După cum alţii s-au gândit, pragmatic, că vor da o lovitură sistemului de putere, uşurându-şi lor accesul spre zonele cu aer rarefiat. Din atâtea mo