Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uzina Tractorul Braşov şi-a încetat activitatea

Publicat in Adevarul, marți 24 aprilie 2007 ·

Uzina Tractorul şi-a încetat activitatea ieri, odată cu plecarea ultimilor 1.630 de muncitori de pe platformă, dintr-un total de 1.924 de salariaţi. Aceştia urmează să primească câte două Uzina Tractorul şi-a încetat activitatea ieri, odată cu plecarea ultimilor 1.630 de muncitori de pe platformă, dintr-un total de 1.924 de salariaţi. Aceştia urmează să primească câte două salarii medii pe economie şi venit de completare până la doi ani, în funcţie de vechime şi încadrare. În uzină au mai rămas aproximativ 200 de persoane, conducerea unităţii, stafful tehnic, contabilitatea şi personalul de pază. AGA de la Tractorul Braşov a decis, în 23 februarie, lichidarea voluntară a societăţii şi disponibilizarea întregului personal, în două etape, în decurs de o lună. În prima fază sunt disponibilizaţi 1.800 de salariaţi, iar ulterior, în alte 30 de zile, restul de 123 angajaţi. Gheorghe Paşca, director general adjunct al Direcţiei Valorificare Participaţii din cadrul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), a fost numit administrator unic al Tractorul, după ce administratorul numit pe 23 februarie, Laurenţiu Antone, a fost retras de către AVAS. Guvernul a modificat Ordonanţa 116/2006 (care reglementează plăţile comensatorii) la începutul lunii februarie, după ce muncitorii de la uzinele braşovene Tractorul şi Rulmentul şi de la fabrica de explozibili Nitramonia Făgăraş, unde urmează să fie concediate mai multe mii de muncitori, au protestat din cauza diferenţelor în acordarea plăţilor compensatorii faţă de cei concediaţi înainte de 2007. Potrivit noilor reglementări vor beneficia de prevederile ordonanţei numai cei care au încheiate contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată cu cel puţin un an înainte de concediere. Acţionarii Tractorul Braşov sunt AVAS (80,18%), SIF Transilvania (17,15%) şi alţi acţionari (2,67%).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum 18 minute
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 4 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Două persoane sunt resuscitate, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Mediafax acum 40 minute
„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posib

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum o ora
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum 39 minute
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 3 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

SUA şi China au purtat primele discuţii informale referitoare la armamentul nuclear din ultimii cinci ani; China a spus că nu va recurge la ameninţări atomice în Taiwan

News.ro acum o ora
Statele Unite şi China au reluat în martie discuţiile semi-oficiale privind armele nucleare, pentru prima dată în cinci ani, reprezentanţii Beijingului spunând omologilor lor americani că nu vor recurge la ameninţări atomice asupra Taiwanului, potri

Un portavion american a sosit în Coreea de Sud pentru exerciţii militare comune la care participă şi Japonia

News.ro acum 28 minute
Un portavion american cu propulsie nucleară, Theodore Roosevelt, a sosit sâmbătă în oraşul-port Busan din Coreea de Sud, pentru exerciţii militare comune cu ţara gazdă şi Japonia, a anunţat marina sud-coreeană, citată de Reuters. Liderii celor trei

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 2 ore
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

34°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°