- Diverse - nr. 80 / 26 Aprilie, 2007 Exista clipe in viata unui om cand acesta simte ca nu el trece prin viata, ci viata trece pe langa el. Rutina vietii cotidiene il dezarmeaza, inveninandu-i mintea cu ideea inutilitatii si, mai ales, cu cea a neputintei de a schimba ceva. Si atunci, ca o binecuvantare, apare ceva la orizont: o luminita de speranta, la inceput plapanda, care, treptat, se transforma in faclie ce-i lumineaza mintea si sufletul, il readuce pe fagasul vietii utile. Aceasta a insemnat pentru mine inscrierea si frecventarea cursurilor Colegiului Universitar de Institutori din Targu-Mures, cei doi ani de studiu intens, de examene grele, cu bucuriile si greutatile inerente. Dar, mai presus de toate, pentru mine colegiul s-a identificat cu oamenii, cu acesti profesori responsabili, pentru care modelarea tinerilor sau mai varstincilor studenti nu este o meserie, ci o profesie. Ce este mai minunat decat sa formezi viitori formatori ai acelor minti si suflete firave, care abia si-au deschis ochii spre lume, si sa-i determini pe acesti dascali sau viitori dascali sa-i ajute pe elevii lor sa-si deschida aripile liber si sa zboare? Am invatat atat de multe de la dascalii mei incat, de ce sa nu recunosc, cateodata imi era rusine de conservatorismul de care am dat dovada o perioada atat de lunga, din cei peste 27 de ani de activitate la catedra. Am invatat sa privesc cu alti ochi copilul, sa nu mai vad in el un sac gol in care pot turna cunostinte multe, multe si sa mai fiu si mandra ca am facut-o mai abitir decat colegii mei! Am inteles ca fiecare copil este o personalitate, un intreg univers care graviteaza in jurul sufletului si ca pe acesta trebuie sa mi-l apropii si in acesta trebuie sa vad speranta zilei de maine. Si cate nu am mai invatat… Am vazut ce inseamna o adevarata lume academica, si nu oricare, ci cea pe care a cladit-o Facultatea de Pedagogie si St