În ultima vreme, o parte a presei basarabene, aceea care reprezintă anumite cercuri literare sau care se află în vecinătatea acestora, a vrut să se arate preocupată de ceea ce pare a deosebi poezia apărută în Moldova de la est de Prut din anii '80 încoace şi cea dinaintea ei. Bătălia dintre cele două manifestări literare s-a înteţit mai ales o dată cu editarea, relativ recent, a volumelor intitulate Literatura din Basarabia în secolul XX. Antologia de poezie, apărută în 2004, a fost alcătuită de poetul şi criticul literar Nicolae Leahu. În general, volumul este ticluit bine, deşi, cum se ştie, nu există antologie care să poată satisface toate gusturile.
În această carte, poezia acelora care au debutat în anii '80 începe cu Nicolae Popa. Între cele cîteva poezii ale sale incluse în antologie, se evidenţiază Nimic nou, în care poetul găseşte mijloace să-şi exprime, în vers alb, cu punctuaţie sumară, frămîntarea între două lumi. Este, întîi, lumea considerată în mod obişnuit reală, pe care însă el o vede ca pe o imagine prea limpede ca să poată fi reală (ce altceva ar putea să însemne ideea mai limpedelui decît limpedele?): "Nimic nou dincolo de spaţiul acestei foi. / Ridic ochii şi văd cum pluteşte / pe-n fundal limpede / o pasăre şi mai limpede". În antiteză, poetul construieşte, imaginativ, o lume aproape materială: "Nimic nou. Mă imaginez trăind / pe fundalul unei lumi reale / şi văd cum pluteşte o pasăre adevărată / atît de adevărată încît aş putea face / să i se întîmple ceva".
Cele 10-11 pagini, cît ocupă în antologie versurile lui Emilian Galaicu-Păun, gest generos al antologatorului, s-ar putea să ofere o idee cvasicompletă despre poezia sa. Este o manieră şi o viziune de a scrie versuri, despre care se poate discuta în cotradictoriu, cum se şi întîmplă de fapt, dar nu încape nici o îndoială că avem de a face cu o creaţie originală. Este o poezie de
