Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine şi cum lucrează în vacanţa de 1 mai

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 28 aprilie 2007 ·

Băncile, oficiile poştale şi casieriile instituţiilor vor fi închise pe 1 mai. Oficiile poştale nu vor funcţiona nici luni, 30 aprilie şi nici marţi, 1 mai. Ziua liberă din 30 aprilie va fi recuperată sâmbătă, 5 mai, când toate oficiile poştale vor funcţiona după programul normal de lucru, din timpul săptămânii. În ceea ce priveşte băncile, acestea vor fi închise doar pe 1 mai, iar singurele sucursale deschise vor fi acelea din marile centre comerciale.

Luni se pot plăti facturile la gaz şi curent

Casieriile Distrigaz şi Electrica vor fi deschise şi luni, singura zi liberă fiind cea de marţi. Supermarket-urile vor fi deschise şi în data de 1 mai.

Examenul pentru permisul auto, reprogramat

Poliţia rutieră a anunţat că examenul auto de luni a fost reprogramat pentru sâmbătă, 5 mai, iar la înmatriculări nu se lucrează decât începând cu miercuri.

Două farmacii

deschise non-stop

Doar două unităţi farmaceutice din judeţ vor fi deschise non-stop de 1 mai. Este vorba de Farmacom 44, de pe strada Uranus nr. 1, şi Imbur Fram din Moeciu. Spitalele şi Ambulanţa vor acorda asistenţă medicală non-stop.

Programul RAT

În zilele de 28 – 29 aprilie şi 1 mai, programul de circulaţie al autobuzelor braşovene este redus semnificativ. Sâmbătă şi duminică, 28-29 aprilie, mijloacele de transport în comun vor circula în intervalul orar 6.30 - 22.30. Luni, 30 aprilie, programul este normal, între orele 05.30 – 23.30, cu suplimentare de autobuze (pe linia 5 - 2 autobuze, linia 8 – un autobuz, linia 16 – un autobuz, linia 17 – 2 autobuze, linia 21 – un autobuz, linia 22 – 2 autobuze, linia 36 – un autobuz, linia 40 – un autobuz, linia 51 – 2 autobuze). Decizia suplimentării s-a luat pentru îmbunătăţirea frecvenţei de circulaţie. Pe 1 mai, programul va fi tot de sărbătoare, între 6.30 - 22.30 circulându-se după planul d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 16 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Au ars cauciucuri pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi / A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 21 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, în curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat, iniţial, că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert di

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum 2 ore
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 39 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum 48 minute
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°