Se spune că este din ce in ce mai greu să te duci la cinema, sălile sunt din ce in ce mai mici, iar numărul redus de spectatori (la ore rezonabile) aduce sunetul din sală la nivele insuportabile. Lipseste materialul uman şi textil care să absoarbă zgomotul generat pe ecran, chipurile eroilor nu sunt deloc convingatoare. Şi asta mai ales atunci cand este vorba de oameni de ştiinţă, personaje care ar trebui, intr-o lume ideală, să starnească un maximum de interes. Dar nu e aşa. Se spune că este din ce in ce mai greu să te duci la cinema, sălile sunt din ce in ce mai mici, iar numărul redus de spectatori (la ore rezonabile) aduce sunetul din sală la nivele insuportabile. Lipseste materialul uman şi textil care să absoarbă zgomotul generat pe ecran, chipurile eroilor nu sunt deloc convingatoare. Şi asta mai ales atunci cand este vorba de oameni de ştiinţă, personaje care ar trebui, intr-o lume ideală, să starnească un maximum de interes. Dar nu e aşa.
Probabil că savanţii au apărut pentru prima oară pe ecrane in 1902. Erau nişte astronomi bărboşi şi destul de sobri, lansaţi cu ajutorul unui tun spre Lună. Ei nimeresc in ipoteticul ochi al astrului noptii. E vorba, desigur, de filmul lui George Melies "Voyage dans la Lune". Satelitul nostru natural a inspirat conceptul de numărătoare inversă in "Frau im Mond", realizat de Fritz Lang in 1929. Detaliu plăcut, unul dintre scenarişti este savantul sibian Hermann Oberth. Tot Fritz Lang concepe primul savant, cel putin excentric, din istoria cinematografului, C. A. Rotwang, ciufulit, cu halat alb, o privire cam tulbure şi o proteză mascată de o mănuşă de piele neagră, creatorul femeii robot din "Metropolis". Vi se pare cunoscută imaginea? Nu e de mirare. Aşa arăta faimosul personaj din filmul cu cel mai lung titlu propus pentru un Oscar: "Dr. Strangelove sau cum m-am invăţat să nu mai am griji şi să iubesc bomba".
