Majoritatea celor care au citit "Parfumul" lui Suskind a fost atinsă undeva, inlăuntrul sufletului, de povestea unui personaj atat de departe de uman.
O combinaţie de farmec, oroare, dispreţ, vrajă, dar in acelaşi timp atracţie, fiindcă romanul dezvăluia o lume despre care nu ştia nimeni că există. Cea a miresmelor. Nou, genial, iar intriga depăşea orice imaginaţie. Inainte de a vedea lumina marelui ecran, proiectul a intampinat multe obstacole. Patrick Suskind şi-ar fi dorit ca Stanley Kubrick să fie regizorul, doar aşa ar fi vandut drepturile de autor. Stanley Kubrick, Martin Scorsese şi Milos Forman au fost abordaţi pentru a li se propune ecranizarea, dar au refuzat pe rand, convinşi fiind că nu este posibilă. Tim Burton şi Ridley Scott au dorit să achiziţioneze drepturile, dar cei de la Constantin Films au fost mai rapizi şi adaptarea romanului "Parfumul" a fost incredinţată lui Tom Tykwer (Aleargă, Lola, aleargă!), unul dintre cei mai neobişnuiţi regizori germani. El a compus un limbaj din sunete, muzică, dialoguri şi, bineanţeles, imagini care declanşează impresii nu numai vizuale, ci şi olfactive.
OBSESIA. "Povestea unui criminal", şi nu "Povestea unei crime", cum greşit s-a tradus in romaneşte, pentru că este vorba despre mai multe crime şi un singur criminal, ar fi putut fi foarte bine filmul unei obsesii. Intunecat, halucinant, cuceritor pană la sfarşit. Murdăria este ubicuă, iar in această lume a mirosurilor putrede parfumul reprezintă atingerea unui inger. Jean-Baptiste Grenouille este un perfecţionist, după cum stă dovadă obsesia lui de a crea parfumul perfect, care odată ajuns la nările fremătande cucereşte fără obstacole. Introvertit, folosind puţine cuvinte, Grenouille era imposibil de descris cu ajutorul dialogului, şi construirea unui film in jurul unui astfel de personaj a reprezentat o provocare. E greu să inţelegi obsesia lui
