Stricaciunea si nelinistea lumii . pustieste satele pastorale din Romania.
Traieste sus, in marea sa gospodarie de la marginea cerului. Prin satele din vai a ajuns aproape o legenda. "Nana Fia, stapana muntilor", ii spun oamenii. Si-intr-adevar, ea are niste munti doar ai ei. Niste munti mari, in preajma cetatilor dacice ale Orastiei. Paduri intregi, fanete, paraie, chiar si un inceput de rau. Toate numai ale ei. Dar i se mai zice asa si din alta pricina. Fia stie muntii pe dinafara. Poate ajunge cu ochii inchisi de pe-un pisc pe altul, in orice loc, oricat de indepartat. Strabate chiar si-n toiul noptii pustietati neumblate, taramuri prin care nici macar un barbat nu s-ar incumeta sa porneasca fara sa-si ia o pusca cu el. Animalele padurii n-o ataca. Gandurile negre o ocolesc. De nimic din ce exista prin munti nu i-e teama. De intuneric, de fosnete, de singuratate, de umbre, de urat, de duhuri, de salbaticiuni... De nimic. Se zvoneste ca ea a fost nascuta intr-o padure, acolo unde au apucat-o pe muma-sa durerile facerii. Ca de aceea ea "s-a nascut fara frica". Un zambet vesnic i-a coborat pe chip, cu neputinta de a fi tulburat vreodata. Asa o stiu toti, doar zambind. "Mereti s-o cunoasteti, daca vreti sa vedeti o femeie adevarata", aveau sa ma indemne cativa gospodari ce locuiesc chiar sub cetatea dacica, in satul Costesti. Uimitor, cand e vorba de dansa, toti folosesc exact aceleasi cuvinte: "o femeie adevarata". "Mereti s-o cunoasteti. Acolo o sa vedeti ce-nseamna sanatatea vietii la munte. O femeie care n-o luat in viata ei nici o aspirina si care n-o fost bolnava or suparata de cand o fo ea."
Arca lui Noe
Fia este bacita. Cea mai vestita bacita din muntii Orastiei. In fiecare an suie cu turmele sale pana la stana din varful Sureanului, unde ramane din primavara si pana toamna, fara a cobori jos in sat. Sta acolo cu oile, le past