Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie s-a transformat în paradisul celor foarte bogaţi

Publicat in Adevarul, luni 30 aprilie 2007 ·

O treime din miliardarii şi milionarii care trăiesc în Regat sunt, de fapt, de alte naţionalităţi, iar numărul lor continuă să crească an de an Magnatul oţelului, indianul Lakshmi Mittal, rămâne cel mai bogat om din Marea Britanie, cu o avere estimată la 28,18 miliarde de euro. Al doilea pe lista "Sunday Times" a celor mai bogaţi britanici e rusul Roman Abramovici, a cărui avere se ridică la 15,81 miliarde de euro. Mittal conduce în top pentru al treilea an consecutiv şi nu e de mirare. Compania sa, Mittal Steel, şi-a cumpărat anul trecut rivala, Arcelor, cu 35,9 miliarde de dolari. Cea mai mare achiziţie pe care a văzut-o vreodată industria oţelului a contribuit considerabil la creşterea averii indianului. Preţul oţelului a crescut în ultimele 12 luni, cu 30 de procente, până la 600 de dolari pe tonă. "Acţiunile Mittal Steel au crescut, iar el a primit dividende de 2 miliarde de dolari", explică analistul Charles Bradford, de la Soleil Securities, citat de Bloomberg. Mittal, care s-a născut în Rajasthan, India, şi-a construit imperiul tocmai prin achiziţii. A început, în 1976, cu o singură fabrică, în Indonezia, şi a ajuns al cincilea cel mai bogat om din lume, după magnatul Microsoft, Bill Gates, mexicanul Carlos Slim, investitorul american Warren Buffett şi suedezul Ingvar Kamprad, fondatorul IKEA. În 2006, Lakshmi Mittal, în vârstă de 56 de ani, s-a îmbogăţit cu peste 5,8 miliarde de euro. De cealaltă parte, numărul doi, rusul Roman Abramovici, care şi-a clădit averea din afacerile cu petrol şi oţel, a avut un an mai greu, şi asta chiar dacă divorţul de soţia sa, rusoaica Irina, nu l-a costat cine ştie ce. Astfel, patronul clubului de fotbal Chelsea are cu 12,3 miliarde de euro mai puţin decât Mittal, adică 15,81 miliarde de euro. Miliardarii străini sunt moştenirea lui Tony Blair Averile cumulate ale celor mai bogaţi 1.000 de oameni din Marea Britanie au cr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 3 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 5 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 31 minute
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 4 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Violențe la Euro 2024. Poliția din Germania a evitat un măcel. Zeci de italieni înarmaţi, arestaţi înainte de a-i ataca pe fanii albanezi la Dortmund

Adevarul acum 25 minute
Aproximativ cincizeci de suporteri italieni au fost arestaţi, sâmbătă, 15 iunie 2024 înaintea meciului selecţionatei ţării lor împotriva Albaniei (2-1), de la EURO 2024, disputat la Dortmund.

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum o ora
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum o ora
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°