Etapa a 29-a a primului eşalon fotbalistic al ţării a adus formaţia campioană la un singur punct de locul secund, care duce în turul II preliminar al Ligii Campionilor. Cum ceferiştii clujeni nu au putut trece la Piteşti de FC Argeş, steliştii, prin victoria din partida cu Oţelul (prima după despărţirea-şoc de Mihai Stoica), au redus diferenţa în clasament la doar un punct. Marius Lăcătuş a reuşit cu UTA să obţină prima victorie din această primăvară, dar ea este cu atât mai importantă deoarece a fost reuşită în faţa Ceahlăului Piatra Neamţ, într-un veritabil derby al supravieţuirii. Acelaşi lucru l-au reuşit şi marinarii, care s-au impus la Petroşani şi şi-au mărit diferenţa de puncte faţă de primul loc retrogradabil la şase. Poli Timişoara continuă seria rezultatelor pozitive, învingând la limită Pandurii (1-0), acelaşi scor înregistrându-se şi în Bănie, în partida dintre U Craiova şi FC Naţional. Dinamo a câştigat la pas partida de pe teren propriu cu Gloria Bistriţa, în timp ce Rapid a încheiat luni seara etapa cu o victorie clară în partida cu Poli Iaşi.
Etapa în cifre
Echipa lui Petre Grigoraş, Oţelul Galaţi, a pierdut duminică, scor 0-3, pe terenul Stelei. A fost cea de-a şaptea partidă consecutivă în Ghencea în care Oţelul Galaţi nu a reuşit să marcheze: 26.05.2001, Steaua Bucureşti - Oţelul Galaţi 5-0; 09.09.2001, Steaua Bucureşti - Oţelul Galaţi 2-0; 07.12.2002, Steaua Bucureşti - Oţelul Galaţi 1-0; 09.11.2003, Steaua Bucureşti - Oţelul Galaţi 2-0; 17.10.2004, Steaua Bucureşti - Oţelul Galaţi 1-0; 28.08.2005, Steaua Bucureşti - Oţelul Galaţi 4-0; 29.04.2007, Steaua Bucureşti - Oţelul Galaţi 3-0.
În ultimele opt etape, atacantul Stelei Valentin Badea a marcat şase goluri, el ajungând la cifra de 10 goluri în actuala ediţie de campionat.
Este pentru prima oară din septembrie 2006 când Steaua reuşeşte trei victorii consecutive î