Tinerii si foarte tinerii poeti* constituie o realitate atat de imbucuratoare, ca e uitata aproape de toata lumea. A urmari evolutia unei individualitati, a omologa etapele constiintei "isterice a supravietuirii, a nevoii, a sacrificiului**" pare curata pierdere de vreme. Un critic a propus chiar sa nu se mai acorde premii la genul POEZIE si credeti ca l-a combatat cineva? Intr-o tara in care nimeni nu se bate pentru vreo idee, ci doar pentru privilegii personale, cine sa-l combata?!
In acest context opac, initiativa revistei VATRA (nr.1-2 pe acest an) devine emblematica, substantialele texte grupate sub titlul Cei ce vin, cei ce-au venit reusind sa ne introduca in ceea ce am putea numi o noua generatie spontanee, o generatie cu maestri peste tot ori nicaieri. Textele lor nervoase, eclectice, "ca un fluid digestiv catre macerarea lumii***" reamintesc, intr-altfel (am mai spus-o), experienta debusolarii generatiei pierdute (Caraion, Geo Dumitrescu, Tonegaru etc.), dupa decenii de comunism revolutia din decembrie instaurind, practic, acelasi tip de societate postbelica, nesigura pe minime repere. Intamplarea face ca scriu despre cartea lui Cosmin Perta dupa ce i-am citit versurile, mult mai recente, din VATRA, avand asadar o perspectiva asupra evolutiei poetului. Pot sa-mi dau seama de simtul lui autocritic, de finetea cu care a stiut sa renunte la barocul excesiv, la tenebrosul facil, la dubletele "tari" de genul "aur cu sange", "fier cu lapte", la comparatiile vetuste gen "spada indoielii" ori "poleiala viselor", la monotone alternante substantiv-adjectiv, strict mestesugaresti, de felul "risca stravezie a noptilor grele" si la multe alte artificii formale care inabuseau (ori translau in decorativ) puternicul impuls (adesea spasm) existential specific poeziei sale.
Capitolele 2 si 3 din poemul Iata cum moartea, intreg ciclul "Moartea unui bunic"
