Intrucat, asa cum am mai spus, Gala Premiilor UNITER este, alaturi de Festivalul National de Teatru, cel mai insemnat eveniment de anvergura, tocmai, nationala din viata scenei romanesti si intrucat editia din acest an a starnit, asa cum se stie, o ampla literatura jurnalistica, revin aici asupra momentului, ale carui ecouri, de altfel, nici nu s-au stins. Totodata, Gala 2007 a marcat, sub mai multe aspecte, un punct special in istoria recenta a "breslei". Daca acest punct este unul final sau doar (!) unul crucial ramane, inca, de vazut.

O veche zicala autohtona spune ca, daca schimbi locul, schimbi (si) norocul. Fara a preciza, desigur - ca orice oracol care se respecta -, daca in bine sau in rau. O data luata decizia de mutare a Galei, anul acesta, la Sibiu, o suma de ghinioane au parut sa se ridice, amenintatoare, la orizontul destul de senin, altminteri, al evenimentului, caruia Ion Caramitru, initiatorul si animatorul sau, ii destinase, acum 15 ani, rolul de reuniune sarbatoreasca a tuturor artistilor scenei. Un oarecare frison de nemultumire, mai intai, la anuntarea componentei juriului de nominalizari (alcatuit, traditionalmente, exclusiv din critici), socotit de unii a impune personalitati insuficient de marcante, vorba lui Dandanache. In raport cu ce? Greu de spus. Dupa parerea mea, nu "marcajul" intra aici in discutie, ci aptitudinea (sau capacitatea) celor cinci jurati de a elabora o perspectiva corecta, coerenta si (cat mai) cuprinzatoare asupra valorilor artei scenice romanesti din intervalul supus examinarii - anul 2006. Nominalizarile au relevat, ce-i drept, coerenta; asupra celorlalti doi parametri, care au starnit tot felul de suparari artistilor, am exprimat, si eu, rezerve de principiu - ceea ce, in momentul cand am devenit membru al juriului final (care acorda premiul unuia dintre cei trei nominalizati), a atras asupra mea un potop