» Cea mai profitabila societate detinuta de CJ Maramures va fi vanduta, la initiativa consilierului
PNL Radu Munteanu
» Ca in povestea cu drobul de sare, consilierii se tem ca, la anul, compania ar putea deveni nerentabila
» Afacerea SC Drumuri-Poduri SA este girata de liderii locali ai PNL
» Liberalii maramureseni vor sa privatizeze cea mai profitabila firma a Consiliului Judetean
Compania SC Drumuri-Poduri SA Maramures va fi scoasa la licitatie. Consilierii vor sa renunte la aceasta companie, desi ea este cea mai profitabila societate detinuta de Consiliul Judetean. Afacerea a fost pusa la cale de fostul director al FPS, liberalul Radu Munteanu.
Oportunitatea tranzactiei este, insa, pusa in discutie de actuala conducere a companiei. si asta cu atat mai mult cu cat SC Drumuri-Poduri SA se afla pe locul noua in tara in topul celor mai profitabile firme de profil din Romania. Consilierii care doresc vanzarea firmei se tem ca, de anul viitor, Comisia Europeana ar putea interzice procedura incredintarii directe a lucrarilor de infrastructura. Numai ca ei nu si-au pus problema viitorului societatii in eventualitatea in care ea va participa la licitatii. Angajatii companiei sustin ca SC Drumuri-Poduri SA poate sa castige astfel de competitii comerciale.
Consilierii maramureseni vor sa vanda cea mai profitabila societate din judet, SC Drumuri-Poduri SA. Ei motiveaza ca "din 2008, exista riscul ca societatea sa devina nerentabila". Cel care a avansat propunerea a fost consilierul judetean Radu Munteanu (PNL), fost director al FPS Maramures. El crede ca, din 2008, cand legile UE vor interzice sistemul de incredintare directa a lucrarilor, SC Drumuri-Poduri SA, societate cu unic actionar Consiliul Judetean (CJ), va intampina probleme. De aceea, Munteanu crede ca e mai bine ca societatea sa fie vanduta in acest an, cand es