Sistemul de salarizare a functionarilor publici trebuie sa fie raportat la performantele individuale si sa devina mai transparent pentru ca salariile sa creasca, a declarat presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici (ANFP), Jozsef Birtalan. Potrivit lui Birtalan, lefurile functionarilor sunt departe de a fi motivante, iar pentru ca acestea sa creasca, sistemul de salarizare trebuie reformat. "Salariile sunt la limita minima in care mai putem vorbi de o functionare normala. Ceea ce putem sa facem, insa, este sa stabilim un sistem mai transparent raportat la performantele individuale", a explicat presedintele ANFP. Potrivit acestuia, exista un program de convergenta pentru a "incerca cresterea salariala, astfel incat sa ne comparam cu o tara din Uniunea Europeana". In anul 2005, salariul maxim al unui functionar public cu functie de executie a fost de 419 lei, iar anul trecut a ajuns la 2.111 lei. Totodata, salariul unui inalt functionar public (prefect, subprefect, ministru secretar de stat) a crescut de la 3.177 la 3.833 lei, iar salariul mediu lunar al unui functionar public a ajuns la 910 lei, in 2006, fata de 790 de lei, cat era in 2005. Potrivit proiectului de lege a salarizarii functionarilor publici, care a fost negociat cu sindicatele, acestea se vor calcula pe baza unui punct valoric, care va fi stabilit anual de guvern, dupa discutii cu sindicatele reprezentative din domeniu. Numarul de puncte pe care il va primi fiecare salariat se va stabili in functie de studii si de gradele profesionale. Scris de: {autor}Cristina RACOARE {/autor} Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Sistemul de sal