Călătorii care au circulat ieri prin staţia de metrou Piaţa Victoriei au fost nevoiţi să-şi deschidă umbrelele. Nu pentru că afară îi aştepta vreo răpăială, ci pentru că, din tavanul Călătorii care au circulat ieri prin staţia de metrou Piaţa Victoriei au fost nevoiţi să-şi deschidă umbrelele. Nu pentru că afară îi aştepta vreo răpăială, ci pentru că, din tavanul subteranului, curgea apă ca din cascadă. Cauza, o ţeavă spartă, care nu a fost reparată timp de mai bine de şapte ore. "Unde să ies pe partea cealaltă, domnule, dacă eu aici am treabă", striga înfuriat un trecător, care a fost nevoit să folosească o altă ieşire ca să ajungă la suprafaţă. Uite ţeava, nu e ţeava Jetul de apă care venea din tavan le-a dat bătăi de cap nu numai angajaţilor Metrorex, care aveau misiunea doar de a-i dirija pe călători către alte guri ale metroului, dar şi agenţilor de pază, care au fost nevoiţi să suporte nervii şi acuzaţiile oamenilor. Incidentul s-a produs în jurul orei 11.30, iar nivelul apei a crescut considerabil în următoarele 45 de minute, spre disperarea patronilor de chioşcuri din subteran, care au luat mopul şi găleţile să strângă apa care le intrase în magazine. "Am scos tot din priză ca să nu se producă vreun scurtcircuit", a spus Constantin Rotaru, angajatul unui laborator foto. "Nici RADET, nici ApaNova nu ne-au confirmat că le aparţine conducta. Cert este că noi nu avem asemenea instalaţii acolo", a explicat directorul Metrorex, Liviu Şoavă. Reprezentanţii ApaNova şi RADET au aruncat însă pisica dintr-o curte într-alta. "Nu este ţeava noastră, ci a ApaNova care a inundat şi galeria noastră, de aceea curgea apă caldă", a precizat secretarul general al RADET, Mihai Popescu. Reprezentanţii ApaNova nu au fost însă de găsit. Circulaţia metrourilor nu a fost întreruptă, pentru că angajaţii de la metrou au pus în funcţiune pompele de evacuare.