Una din grijile cele mai justificate ale jurnalistului profesionist responsabil este fuga de explicatiile prea simple ale fenomenelor politice. De cele mai multe ori, in schimb, politicienii din democratii castiga alegeri si promoveaza progresul comun prin sau cu idei simple. Ele se polarizeaza in jurul notiunilor de bine sau rau, separate fara explicatii prea subtile. Jurnalistii sunt interesati, in schimb, de hasurile de gri, de unghiurile aparent moarte ale viziunii asupra scenei, de memoria comparata a intamplarilor, ba chiar si de liniile de evolutie posibile. Politica ar fi mult prea neinteresanta daca ar fi lasata doar pe mana politicienilor sau a alegatorilor. Ea ar deveni inutil si feroce de interesanta daca s-ar limita exclusiv la comentariile mass-media.
In Romania insa lucrurile par sa stea complet pe dos. Politicienii au renuntat de bunavoie si nesiliti de nimeni la principalele lor mijloace: compromisul, negocierea, prevenirea prejudiciilor provocate de delirul colectiv, stimulat de criza. Ei se complica, ocolind sistematic solutiile simple si definitive, simplificand in mod sinucigas doar procesul de declansare a conflictului. In compensare, probabil, ziaristii tind sa simplifice, impartindu-se prea usor in tabere pro sau anti si abandonandu-si, la randul lor, principalul instrument de actiune: contextualizarea, nuantarea, judecata calma a fenomenelor.
Politicienii au intrat intr-un conflict de anihilare reciproca. Cand aniversam Ziua Victoriei impotriva fascismului, putini sunt cei care isi amintesc ca, indata dupa 9 mai 1945, invingatorii si invinsii au aflat brusc, treziti ca dintr-un vis macabru, ca ar fi putut ajunge la rezultate mai bune, pentru toti, daca negociau victoria si infrangerea. Milioane de oameni nu si-ar mai fi pierdut viata, mii de case si orase ar fi ramas intregi. La noi, o "furia francese" puternic balcanizata orbeste a