Multe cazuri de colaborationism cu Partidul si Securitatea sunt inca invaluite in mister. Perdele succesive de ceata ascund contributiile in sfera delatiunii ale unor oameni obisnuiti sau ale unor personalitati in adevaratul inteles al cuvantului, care beneficiaza in continuare de conspirare. S-a ajuns chiar la aberatia (in sfera morala) ca informatorii activi sa ramana protejati, ascunsi opiniei publice, in timp ce informatorii "pasivi", iesiti din campul muncii prin moarte sau prin defectiune, sa fie aratati acuzator cu degetul.
Situatia lui Ion Caraion este de mult cunoscuta, inca de la fuga poetului in Occident, prompt contracarata de catre "organele abilitate". Riposta acestora a vizat izolarea lui in cercurile exilatilor romani, cu actiuni concertate "pe linia demascarii, compromiterii si intimidarii sale". Telefoane si mesaje trimise in Elvetia ca sa-l sperie, sa-i bage mintile-n cap, si scurgeri bine controlate de documente in Saptamina, al carei patron, Eugen Barbu, a extras din hartiile autorului anume acele fragmente in care ii turna la Securitate pe Virgil Ierunca si Monica Lovinescu. Prins intre doua fronturi, condamnat de vechii sai tortionari, ca si de prietenii care nu i-au putut ierta pactul cu Diavolul, cu numele terfelit si reputatia distrusa, Ion Caraion a mai trait doar cativa ani. Ceea ce ar fi trebuit sa fie o noua viata, un nou inceput, a devenit un purgatoriu terifiant si, apoi, un dosar de arhiva.
Franturi din acest dosar, dintr-o arhiva personala a durerii, apar intr-un volum pe cat de bine intocmit, pe atat de coplesitor, la lectura, prin evidentele lui documentare. Cazul "Artur" si exilul romanesc* cuprinde o suta de documente reprezentative, alese dupa criteriul apartenentei la o tematica (si o problematica) specifica, indicata in titlu. Au fost preferate pentru a fi selectate acele note, informari, rapoarte, refera
