Scandalul declanşat de cererea de demitere a procurorului Ţuluş este adevăratul test la întrebarea: Sunt reformele din justiţie ireversibile? Mi s-a pus această întrebare de multe ori, mai ales de ziarişti străini care scriu despre România. Îngrijorarea lor era legitimă. Faptul că până şi Comisia Europeană lega în mod evident reforma justiţiei de persoana Monicăi Macovei îi punea pe gânduri. Bineînţeles, ar fi fost preferabil ca România să aibă o clasă politică ai cărei exponenţi să înţeleagă că trebuie să lase justiţia în pace, să cadă de acord că e timpul să renunţe la privilegiul tradiţional al imunităţii tacite, care spune că politicienii, rudele şi prietenii lor sunt intangibili.

Din păcate, nu o avem. Avem o clasă politică primitivă care încearcă să înlocuiască procurorii incomozi imediat ce au prins un prilej favorabil de răfuire politică. Avem o clasă care s-a bătut cu ideea de Agenţie de Integritate independentă şi nu a acceptat-o până nu a subordonat-o Senatului. Adică, ei va trebui să supravegheze instituţia care îi va ancheta tot pe ei. Dacă sunt nemulţumiţi, pot respinge raportul anual al ANI şi conducerea este demisă. Dacă cineva crede că exagerez, să se gândească la Consiliul de Administraţie de la TVR. Acelaşi mecanism: control parlamentar, interese politice, membri numiţi politic de partide, raport anual care trebuie aprobat de parlament. S-a depolitizat TVR până acum? Nici vorbă. Un director reformist ca Tudor Giurgiu a fost mătrăşit când s-a simţit nevoia de telefoane pe firul scurt. Aşa va fi şi cu conducerea ANI. La primul semn că îşi face treaba, vor găsi motive arbitrare să îi respingă raportul de activitate.

Cum spuneam, ar fi fost bine să avem altfel de politicieni. Nu i-am avut şi totul a depins de Macovei. Cum a plecat, cum se încearcă restauraţia ideii de castă: nu vă atingeţi de politicieni. Motivaţia demiterii procurorului Ţulu