Când Mircea Geoană spune: „Avem şanse să câştigăm referendumul” - el recunoaşte, implicit, că consideră bătălia pierdută.

Şi că speră într-o minune. Or, în zilele noastre minuni nu prea mai văd a se face. Stadiul în care au ajuns lucrurile vădeşte slăbiciunile şi artificialitatea coaliţiei anti-Băsescu. O reuniune de conjunctură, în care participanţii au interese de calibre diferite şi pe care nu au determinarea să o susţină până la capăt.

După cum merg lucrurile, chiar că doar o minune poate aduce Coaliţiei ad-hoc o victorie la 19 mai. Se vede cu ochiul liber, după cum merg lucrurile. În timp ce Băsescu îşi mobilizează toate resursele şi trage cu armament de toate calibrele, opozanţii săi se rezumă la o tactică de lunetişti care nici măcar nu încadrează prea bine ţinta. Campania lor se compune din declaraţii ale diferiţilor lideri, fiecare cu ce-i vine la gură, fără o minimă coordonare. Şi, în loc să se concentreze pe efectele stilului lui Băsescu, pe ceea ce este palpabil, prin contraperformanţele oamenilor pe care i-a susţinut şi prin participarea voioasă la dezastrul în care s-a ajuns la momentul de faţă, se mulţumesc a demasca tarele de caracter ale preşedintelui suspendat.

Miza e mică. Alegătorul va fi oricând mai puţin impresionat de defectele – umane, la urma-urmelor – unui politician, cât de stilul său şi de modul de acţiune. Aici, Băsescu apasă până la refuz pe coarda cea mai sensibilă: justiţiarul singuratic, în luptă cu întreaga categorie a corupţilor şi abuzivilor. Joacă magistral rolul celui căruia se încearcă să i se închidă gura, în ciuda evidenţei faptului că niciodată nu s-a întâmplat astfel de lucruri şi că, dealtfel, la acest nivel se situează mai toate performanţele sale. Alianţa din spatele celor „322 de ticăloşi” pare mulţumită de rezultatul aproape neaşteptat al votului din Parlament, lăsând votul de la referendum în plata D