Simţiţi un junghi de gelozie de fiecare dată când vorbeşte cu prietenul ei de o viaţă de sex masculin? Sau vă treziţi îngrijorat că biroul ei, e prea aproape de cel al atrăgătorului ei coleg?
Este de înţeles această înclinaţie nativă de a vă comporta ca un protector al iubitei dumneavoastră. Fiind bărbat şi dumneavoastră, sunteţi mult prea familiar naturii de „prădător“ a sexului masculin. Aşa că vă întrebaţi cum să faceţi diferenţa între „câinii“ care chiar sunt pe urmele iubitei dumneavoastră şi bărbaţii ale căror intenţii rele sunt numai un produs al imaginaţiei dumneavoastră distorsionate?
Nu există reguli sigure, dar sunt anumite genuri de bărbaţi de care ar fi bine să vă păziţi iubita, şi anumiţi tipi de existenţa cărora nu ar trebui să fiţi stresaţi. Lista de mai jos, întocmită de site-ul www.askmen.com vă va ajuta să vă clarificaţi care sunt bărbaţii pe care ar trebui sau nu să îi suspectaţi. Este vorba numai despre idei generale care să vă lase sau nu să dormiţi liniştit noaptea.
Fostul
Cine este el? Iubita dumneavoastră s-a întâlnit cu el în trecut, dar au reuşit să rămână prieteni; sau este un fost iubit care a revenit recent, în viaţa ei. Este un bărbat cu care ea a avut o relaţie îndelungată şi intimă. Ar trebui să fiţi suspicios? Da. Oamenii au tendinţa să privească spre trecut cu lentile roz. Aşa că atunci când fostul şi iubita dumneavoastră îşi amintesc trecutul lor împreună, s-ar putea să uite motivele pentru care relaţia lor nu a mers. Şi, în general, e mai uşor să treci la intimităţi cu cineva cu care ai mai fost în trecut, aşa că fiţi vigilent. Atenţie: doar pentru că foştii iubiţi pot constitui o ameninţare, asta nu înseamnă că ea ar putea cădea în plasă. Urmăriţi semnele specifice înainte de a intra în panică.
Prietenul de o viaţă
Cine este el? Iubita dumneavoastră a mers cu el la şcoal