Pentru unii, poate că pentru prea mulţi dintre noi, viaţa altcuiva nu valorează mai mult de şapte cenţi. Cine cui dă dreptul de a judeca şi de a traduce viaţa altcuiva in valori atăt de mici, dar atăt de absolute? Şapte cenţi... chiar e atăt de puţin?!Multe priviri senine in ochii oamenilor din jur. Multă candoare şi drag. Multe vise curate. Mai mult decăt suficiente motivaţii, spre a nu renunţa la tot ce eşti tu, dar...

Prea multe lacrimi transfigurate de durere in lumi de linişte şi securitate. Prea a ajuns suferinţa singurul loc unde te simţi in siguranţă şi asta numai pentru că e singura realitate pe care o cunoşti cu adevărat şi pe care, tocmai de aceea, crezi că o poţi stăpăni. Ce păcat! Mult prea multe capcane pe drumul spre tine.

Multe păcate pe lumea asta... Nu ştiu dacă sunt numai şapte sau cu mult mai multe. Poate că cele şapte sunt păcatele capitale, păcate de moarte... Ştiu insă cum se spune că e mare păcat, e păcat de Dumnezeu să fii dăruit la naştere cu un har, cu un talent, iar tu să nu incerci să faci totul pentru a te ridica la inălţimea misiunii

pentru care se presupune că ai fost "trimis" aici. Sigur că poţi găsi tot felul de scuze, tot felul de motive pentru ca să nu, deşi toate

"semnele" iţi arată drumul.

Atăt de mult ţi-a dat peste gură viaţa pănă acum şi atăt de nedrepte au fost flegmele luate peste ochi de la boarfa asta de viaţă, incăt acum simţi că nimic nu are sens şi rost să mai lupţi cu ea. Şi totuşi... rămăne departe, tare bine ascuns undeva, un gănd ce nu-ţi dă pace. Tu simţi că poţi, şi mai ştii că n-ai făcut chiar totul, deşi ce ai realizat tu pănă acum, intr-un timp atăt de scurt, e infinit mai mult decăt ce a făcut altcineva vreodată. Atăt de departe ai ajuns cu mintea şi cu sufletul, incăt priveşti in jur şi... nimic, nimic. Cu cine să stai de vorbă? Cui să-i spui despre lumea ta? Cine să inţeleagă?