Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incepe lupta pentru banii de la Fundatia Sportului

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 15 mai 2007 ·

• In aceasta saptamana va avea loc prima sedinta a Consiliului Director al Fundatiei Sportului Iesean (FSI), care va decide modul in care vor fi distributi banii catre cluburile sportive locale • Conducatorii si antrenorii echipelor iesene, dar si intreaga miscare sportiva, de la formatia de fotbal pana la cea de rugby, asteapta cu nerabdarea deblocarea banilor de la FSI • "La inceputul saptamanii vom avea prima sedinta a Consiliului Director, in care vom decide si criteriile de impartire a banilor", a explicat presedintele executiv al FSI, Romeo Olteanu

Dupa ce toate formalitatile au fost indeplinite aproape in totalitate, Fundatia Sportului Iesean (FSI) incepe in forta saptamana. In aceste zile, cel mai probabil maine, va avea loc prima sedinta a Consiliului Director al FSI, in care se vor decide criteriile in baza carora vor fi distribuiti banii gestionati de acest organism. De fapt, aceasta sedinta ar fi trebuit sa aiba loc chiar de la inceputul acestei luni, dar din cauza formalitatilor greoaie de la Judecatorie, hotararea prin care FSI devine functionala a fost eliberata cu 10 zile intarziere. Imediat ce actele de la Judecatorie au fost ridicate, Romeo Olteanu, in calitatea acestuia de presedinte executiv al FSI, a depus toate hartiile la Directia Generala de Finante Publice Judetene, de unde va primi codul fiscal, pasul urmator fiind obtinerea stampilei. "Din cauza zilelor libere de 1 mai, dar si a unor formalitati mai greoaie la Judecatoria Iasi am intarziat cu cateva zile programarea acestei sedinte. La inceputul saptamanii vom avea prima sedinta a Consiliului Director, in care vom decide si criteriile de impartire a banilor", a explicat presedintele executiv al FSI, Romeo Olteanu. Fundatia a fost constituita cu un patrimoniu de 500 milioane lei (50 mii RON) si va gestiona un buget total de 79 miliarde lei (7,9 milioane RON). Scopul infiin

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un diplomat al Ambasadei Rusiei la București, declarat persona non grata în România. Anunțul MAE

HotNews acum 27 minute
Autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, pentru activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplo

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

Nicolae Ciucă, la Vila Florica: PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască în România şi să facă puternică ţara noastră în Europa

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat vineri la evenimentul de la Vila Florica, că PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască

Aproximativ 40 de kilograme de metamfetamină, descoperite de poliţisti şi procurori la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat / Un şofer bulgar a fost arestat pentru 30 de zile

News.ro acum o ora
Un cetăţean bulgar a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a fost prins la volanul unui camion care transporta 40 de kilograme de metamfetamină. Bărbatul a fost oprit pentru control în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat. ”În data de 23.05.202

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum o ora
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum o ora
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum o ora
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°