Cu cateva zile in urma, colegul meu Adrian Majuru, de care ma apropie nu doar anii, destul de numerosi de cand ne cunoastem, ci si, mai ales, interesul pentru studiul unui anumit palier al vietii sociale, mi-a trimis proiectul Muzeului National de Antropologie Urbana Nicolae Minovici.
Ideea unei astfel de intreprinderi m-a cucerit instantaneu, fara a fi doar o chestiune sentimentala, izvorata din afinitatile profesionale pe care le ai cu o parte a colegilor de breasla. Materializarea unui astfel de proiect ar putea impulsiona cercetarea unui domeniu care, in spatiul romanesc, fara a fi cu desavarsire virgin, ramane in mare parte de descoperit.
Lumea marginalilor, a celor care aleg sa traiasca altfel, a fascinat, a atras si a respins, in egala masura, in toate timpurile si in toate mediile. Alain Besancon explica puterea de atractie pe care marginalii au exercitat-o asupra intelectualilor nu numai prin faptul ca ei sunt subversivi in raport cu societatea, ci si pentru ca nu au facut nici un compromis cu ea, printr-o insertie oarecare; sunt un fel de fiinte angelice, capabile doar de un pacat aparent, a carui responsabilitate ii revine, de fapt, in intregime societatii.
A afla asadar cate ceva despre toti cei care sunt altfel este, in ultima instanta, o cale de a afla mai mult despre noi insine. Cum ii privim noi? Cum se definesc ei? De cand si de ce exista? Pentru un istoric, aceste intrebari sunt tot atatea provocari. Pentru ca unul dintre avantajele intelectuale, sa spunem, ale acestei meserii este acela de a te invata ca lumea nu e neaparat mai rea azi fata de ieri, ca umanitatea nu s-a degradat fundamental, ca finalmente nu suntem intotdeauna atat de diferiti de inaintasii nostri pe cat ne-ar placea sa credem.
In jurul anilor 1800, unul dintre medicii saracilor din Bucuresti deplangea lipsa de sentimente umanitare a romanilor, putin s