Mesajul a fost trimis. Multumesc!

75%-78,1% - NU / 21,9%-25% - DA

Publicat in Jurnalul, duminică 20 mai 2007 ·

O prezenţă modestă la urne, dar un procent net in favoarea rămănerii lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, acesta este bilanţul primului referendum din istoria Romăniei care a vizat demiterea unui şef de stat. Rezultatul se bazează pe estimările făcute la ieşirea de la urne de institutele de sondare a opiniei publice CURS - CCSB şi INSOMAR - MMT.

Conform exit-poll-ului realizat de CURS şi CCSB pentru Antena 1 şi TVR 1, 78% dintre romăni s-au opus demiterii preşedintelui Traian Băsescu, iar 22% au fost de acord. Prezenţa la vot a fost sub 50%.

Sondajul la urne realizat de CURS şi CCSB arată că 77,4% dintre votanţii impotriva demiterii lui Băsescu sunt bărbaţi, iar 80,6% femei. Dintre cei care au spus DA demiterii, 22,6% sunt bărbaţi şi 19,4% femei. La categoria grupe de vărstă, 84,4% dintre cei cu vărste intre 18 şi 30 de ani au votat NU, iar 15,6% DA. Dintre cei cu vărste cuprinse intre 31 şi 60 de ani, 79,3% s-au opus demiterii, iar 20,7% au fost de acord. Şi la categoria 61 de ani şi peste, majoritatea - 71,9% - a spus NU demiterii, iar 28,1%, DA. Din punct de vedere al pregătirii, 77,9% dintre cei cu studii primare au votat impotriva demiterii, iar 22,1% pentru. 80,8% dintre votanţii cu studii medii s-au opus demiterii, iar 19,2% au fost de acord. Dintre cei cu studii superioare, 77,6% au spus NU, iar 22,4% DA.Structura votului pe naţionalitate arată că dintre votanţii impotriva demiterii 78,9% sunt romăni, 70% maghiari, 75,1% rromi, iar 80% altă naţionalitate. Exit-poll-ul mai arată că 79,9% dintre cei care s-au opus demiterii provin din mediul urban, iar 77% din cel urban. Pe provincii istorice votul a fost distribuit astfel: Moldova: 75,6% - NU, 24,4% - DA, Muntenia: 78,5% - NU, 21,5% - DA, Transilvania 80,4% - NU, 19,6% - DA şi Bucureşti, 82,3% - DA, iar 17,7% - NU. Din punct de vedere al votului pe partide, au spus

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum o ora
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Opt soldați israelieni, morți într-o explozie la Rafah, sudul Fâșiei Gaza

Ziare.com acum 24 minute
Opt soldaţi israelieni au murit, sâmbătă dimineaţă, 15 iunie. într-o explozie în sudul Fâşiei Gaza, la Rafah, potrivit IDF. Acesta este cel mai devastator incident în Fâşia Gaza de după luna ianuarie, relatează The Times of Israel. Doar unul dintre

Tricolorii la Euro 2024: Tehnologie avansată pentru prevenţie şi refacere în cantonamentul din Germania

News.ro acum 2 ore
Echipa Naţională de Fotbal a României a implementat un sistem inovator pentru prevenţie şi refacere în cadrul cantonamentului din Wurzburg, Germania, informează FRF. Două aparate de vacuum intermitent, montate în hotelul echipei, sunt utilizate alte

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum o ora
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 4 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Bărbat afgan, împușcat mortal de poliția germană după ce și-a ucis un conațional și a rănit alte trei persoane care se uitau la Euro 2024

Ziare.com acum o ora
Polițiștii l-au împușcat mortal pe bărbatul afgan după ce acesta şi-a ucis un conaţional şi a rănit ulterior trei persoane care urmăreau la televizor meciul, în estul Germaniei, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AP. Cetăţeanul afgan în vârstă de 2

Zelenski speră la o „pace justă cât mai repede posibil”, la summitul din Elveţia

G4Media acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa sâmbătă de a se ajunge la o „pace justă cât mai repede posibil”, în debutul primului summit pentru pace în Ucraina care se desfăşoară în Elveţia, fără participarea Rusiei, transmite Ag

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 5 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum o ora
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

24°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°