Ediţia cu numărul 89 a primei divizii la fotbal ia sfârşit astăzi, odată cu disputarea celor 9 partide de la aceeaşi oră, 17:00. Noua campioană se cunoaşte deja de trei etape, Dinamo Bucureşti, se cunosc cele patru retrogradate, Jiul, FC Naţional, FC Argeş şi Ceahlăul, nu se cunoaşte cea de-a doua echipă care va participa în Liga Campionilor. Lui Steaua îi mai trebuie un singur punct pentru a-şi păstra locul II pe care se află iar Jiul nu mai este forţa nici măcar ce a fost în sezonul trecut. Ca o coincidenţă Jiul a decis într-o oarecare măsură campioana ediţiei trecute, când a învins la Petroşani Rapidul cu acel record de eliminări de pe teren, permiţând Stelei să se încoroneze pentru a 22-a oară. De data aceasta Steaua vine la Petroşani şi are nevoie de un punct. Valoric, le poate lua pe toate trei, dar în fotbal se poate întâmpla orice, mai ales că minerii mai au un deficit de cinci puncte pentru a-şi realiza baremul. Ceferiştii clujeni evoluează în „Gruia” în compania marinarilor, lipsiţi de Panduru şi pot conta pe toate punctele. Debutanta Unirea Urziceni, care sâmbăta trecută a învins campionii în bârlogul lor, poate trece de Gloria, care a pierdut şansa să evolueze în Intertoto. Cum Vasluiul are meci greu la Timişoara, echipa pregătită de Dan Petrescu ar putea termina pe un loc 8, peste nivelul pe care sconta la începutul campionatului. Rapidiştii fac ultima repetiţie înaintea finalei Cupei, în Cotroceni, la retrogradata formaţie bancară. Derbyul Moldovei va fi de data aceasta la Galaţi unde Oţelul va întâlni formaţia ieşeană. „Juveţii” din Bănie, nu au cam pierdut de multişor şi UTA nu va fi un adversar pretenţios, iar sub Pietricica, Ceahlăul, deja în „B” va întâlni campioana, pe Dinamo.
Miercuri seara vom cunoaşte ierarhizarea finală a acestui sezon, care a dus România în grupele Ligii Campionilor şi principal din toamnă două echipe în competiţia supr