In iuresul nebun care a traversat in ultimele saptamani scena politica interna s-au consumat, aproape in surdina, cativa pasi gresiti si mai multe gafe in politica externa a Romaniei.
Suspendarea in Parlament a presedintelui Traian Basescu, pe 19 aprilie, a coincis cu declansarea unei ofensive de suspendare a liniilor consacrate de politica externa a Romaniei, asa cum au fost ele formulate sau consolidate in ultimii ani, dupa invitarea Romaniei in NATO si intrarea in UE.
Taman in ziua cand cei 322 de parlamentari votau pentru suspendarea presedintelui in exercitiu, a carui competenta constitutionala in materie de politica externa n-a fost pusa la indoiala nici macar atunci, un fapt cel putin neobisnuit era consemnat la Belgrad. Acolo avea loc reuniunea ministrilor de externe ai Organizatiei Colaborarii Economice a Marii Negre. Acest organism, creat in 1992, la initiativa Turciei si a Rusiei, cu participarea tarilor riverane, dar si cu observatori ca SUA, China, Japonia, Franta, Italia sau Germania, a construit in ultimii ani o importanta, dar inca insuficienta infrastructura de comunicare economica, politica si geopolitica. Rusii si turcii sunt de mai multi ani ingrijorati de tendintele Statelor Unite, dar si ale UE, dupa 2003, de expansiune si influenta in "coridorul strategic" al Marii Negre. Occidentalii considera insa ca regiunea "Balcanilor euroasiatici", cum numeste Zbigniew Brzezinski regiunea Marii Negre, joaca rolul unui pivot geopolitic vital pentru procesul de democratizare, securitatea economica si militara globala, in care trebuie sa fie prezenti.
Traian Basescu, in continuarea unei agende a fostei guvernari PSD, favorabila intereselor americane in zona, a transformat toposul Marii Negre, chiar cu excesele retorice cunoscute, intr-una din temele sale predilecte. La prima iesire in lume ca ministru de Externe, dl Cioroianu, dupa o intalnire