Cu o saptamina in urma, la Teatrul Odeon a avut loc premiera spectacolului de dans Block Bach, o colaborare intre dansatorul si coregraful Razvan Mazilu, coregraful israelian Amir Kolben si regizorul Alexandru Dabija.
Din „distributie“ mai fac parte Monica Petrica, CRBL si Coca Bloos.
Istoria gindirii este marcata de controversa legata de autenticitatea elementului transcendent, ca fundament pentru tot ceea ce exista. intrebarea: „Este ceva dincolo de lucruri, care le da substanta, este vizibilul intemeiat in ceva care il transcende?“ reprezinta fara indoiala principalul izvor de dileme in cimpul spiritualitatii, mai ales al spiritualitatii europene.
Nu ma voi lansa in speculatii filozofice cu privire la recenta premiera a Teatrului Odeon, spectacolul de teatru-dans Block Bach, dar toata analiza va fi ghidata de o observatie care se impune inca din momentele care preced si respectiv urmeaza ridicarii cortinei: ceea ce vedem ca prinzind substanta in scena se „hraneste“ permanent cu acordurile muzicii lui Bach, care functioneaza in acest spectacol ca element intemeietor pentru fiecare gest care se naste in diversele tipuri de discursuri scenice. Fie ca e vorba de elementul teatral (impus concomitent cu discretie si forta de catre Coca Bloos), fie ca miscarile de break-dance executate de CRBL se sincronizeaza impecabil cu o muzica elaborata acum mai bine de doua secole, sau fie ca dansul contemporan (prin interpretarea lui Razvan Mazilu si a Monicai Petrica si coregrafia lui Razvan Mazilu si a lui Amir Kolben) isi gaseste firesc modul de manifestare pe muzica lui Bach, principiul ramine acelasi: aceasta muzica este elementul a priori care genereaza substanta scenica.
Actiunea se petrece, asa cum limpede indica titlul, la bloc, mediu sugerat atit de scenografie (conceputa de Alexandru Dabija si Laura Paraschiv), cit si de proiectii
