Corespondenta de la Cannes
Romania is off our screen! a declarat off-camera un politician american in vremuri iliesciene, la inceputul anilor ’90. Desigur, „screen“ nu in sensul de ecran, ci, aici, de harta a intereselor politice, a carei configuratie, intre timp, oricum s-a modificat: acum sintem in – si in NATO, si in UE. Dar acum, facind gestul anual de a-mi cumpara Atlasul, acel numar special al Cahiers du cinéma in care se prezinta cifrele si analizele mondiale ale cinematografiei, am descoperit pentru prima data ca sintem si pe „ecranul“ lor. Eram pe Otopeni, in drum spre Cannes.
Filme si numere
E drept, n-am avut tears of joy, cum suna titlul international (?!) de la Lacrimi de iubire (locul 2 in box-office-ul national), comparind datele ce insotesc articolul semnat de Mihai Chirilov: producem cit Africa de Sud, ne vizionam creatia cam cit Irlanda sau Australia si, in ultimii cinci ani, am trecut de la un numar egiptean la unul al nostru, ce ne acorda – intre cele 35 de tari selectionate in Atlas 2007 – ultima pozitie in momentul numararii ecranelor, sa ne sara iar mustarul nationalist. Cei mai patrioti atunci cind merg la cinema, excluzindu-i pe omniprezentii americani, sint inca sud-coreenii. „inca“, deoarece expertii nu anticipeaza decit in doi-trei ani repercusiunile reducerii quota-ului de ecrane care-i obliga sa programeze productii nationale si justifica cei 64,2% pentru procentele filmelor sud-coreene. Descoperisem problema cu exact un an in urma, tot la Cannes, unde le-am filmat cineastii protestind in fata la Palais du Festival. La noi, tara ce-n „epoca de aur“ viziona intr-o veselie pelicule nord-coreene, n-am auzit pomenindu-se despre situatia cinematografiei din sud si nici n-am vazut rulind vreunul dintre succesele lor de critica, atit de prizate de intelectualii occidentali. Ne visam pe ecranele altora, dar si a
