Romanist bine cunoscut, apreciat şi premiat în multe ţări, cu studii despre Petrarca, teatrul francez din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea sau realismul din opera lui Stendhal şi Flaubert, profesorul Klaus Heitmann a manifestat, se ştie, un constant interes şi pentru interferenţele culturale româno-germane, iar în acest context şi pentru identitatea românilor de peste Prut şi Nistru.
în 1965 a publicat, astfel, în revista germană Zeitschrift für Romanische Philologie un amplu studiu intitulat Limba şi literatura română în Basarabia şi Transnistria (Aşa-numita limbă şi literatură moldovenească). Ajuns şi la Chişinău, studiul i-a scos, pur şi simplu, din sărite pe partizanii ocupantului sovietic. A urmat - cum a arătat Aurelia Felea în Timpul (nr. 246 din 8 iulie 2005) - un inimaginabil cor de insulte. Profesorul Heitmann a fost catalogat drept "vrăjmaş al literaturii moldoveneşti", "intrigant", "calomniator", "mincinos", ins doritor să semene vrajbă între popoarele U. R. S. S. etc., etc. Furia măzgălitorilor sovietici şi sovietizanţi a fost, mai ales, iscată de respingerea de către autor a ideii despre existenţa a două limbi: moldovenească şi română.
în aceste circumstanţe, nu-i de mirare că abia în 1998 a putut să apară - în Editura Arc din Chişinău - volumul Limba şi politica în Republica Moldova, care a înmănuncheat câteva din luările de poziţie ale profesorului Heitmann pe tema "Basarabia".
Nu demult, în organizarea Cercului de studii sud-est europene din Iena, a avut loc un Simpozion la care domnia-sa a prezentat o comunicare cu titlul menţionat în capul acestor pagini. Şi, extrem de amabil ca întotdeauna, mi-a trimis textul, iar întrucât acesta are 15 pagini, culese mărunt, domnia-sa mi-a acordat libertatea de a-l face cunoscut, în traducere, cititorilor României literare într-o versiune abreviată, impusă de rigorile de spaţiu ale revistei.
