Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peisaj dupa batalie

Publicat in Revista22, vineri 25 mai 2007 ·

Imediat dupa ce doua exit poll-uri consemnau victoria zdrobitoare a lui Traian Basescu in referendumul de sambata, liderii coalitiei antiprezidentiale au incercat, secondati de cativa dintre obisnuitii analisti de serviciu, sa relativizeze la maximum votul final. Calul de bataie a fost, bineinteles, prezenta la vot. Previzibil, era ultimul refugiu pe care il aveau la indemana, motiv pentru care, de altfel, cei in cauza au facut tot ce le-a stat in putere ca sa avem o participare la vot cat mai mica cu putinta. Stabilind ziua de vot intr-o sambata, ceea ce a avut drept efect o slaba participare electorala in mediul rural, decizand inchiderea urnelor la opt seara, si nu la noua cum se intampla de obicei si refuzand cu obstinatie sa prelungeasca ora de inchidere a urnelor, deschizand putine sectii electorale in strainatate si, nu in ultimul rand, recurgand la tot felul de artificii care au dus la cresterea pana la un nivel suspect de inalt a numarului total de alegatori. Concluzia aiuritoare livrata in spatiul public era fie ca toata lumea a pierdut, fie chiar ca, de fapt, Traian Basescu ar fi suferit pana la urma un esec. Astfel de fumigene s-au consumat totusi destul de repede. Oricum ai intoarce lucrurile, un scor de 75% e unul coplesitor, iar prezenta la vot consemnata in final e, pana la urma, comparabila cu cele care se inregistreaza curent in Statele Unite sau in multe tari europene. Asa ca a urmat inevitabil impactul cu o realitate politica modificata radical intre timp. Figurile livide ale lui Mircea Geoana si Ion Iliescu sau expresia dezorientata de pe fata lui Calin Popescu Tariceanu erau mai sugestive decat o mie de discursuri. Iar peste foarte putina vreme, incriminarile, acuzele si contraacuzele reciproce au inceput sa curga in valuri. La fel ca in celebra poveste a lui Hans Christian Andersen, s-a vazut deodata ca imparatul era de fapt dezbracat. Sorin Op

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 2 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 4 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 8 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Rezultate finale pentru Europarlamentare2024: PSD PNL – 48,55%, AUR – 14,93%, ADU – 8,71%

G4Media acum 4 ore
Alianţa electorală PSD PNL a obţinut 48,55% din voturi la alegerile europarlamentare (19 mandate de eurodeputat), Alianţa AUR – 14,93% (şase mandate), Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei – 8,71% (trei mandate), potrivit rezultatelor fina

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 9 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 6 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

24°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°