"Si noi, si mexicanii le vedem pe toate exact la fel,

din elicopter, mintim si cand punem intrebari, fara sa avem senzatia ca mintim." Nu stiu de ce am avut nevoie mai mult saptamana asta: de prieteni sau de o plecare la mare departare. Primii ca sa ma ajute sa inteleg ce se intampla in ametita asta de tara, iar a doua varianta ca, in cazul in care inteleg ce se intampla, sa fug in lume, cat mai departe, sa nu mai aud nimic despre toate scandalurile si problemele.

Pana la urma, am ales varianta 2 in 1: am luat un prieten si m-am si dus departe, pana in Mexic. De fapt nu chiar asa de departe - pana pe strada Tunari, unde tocmai s-a deschis Amigos, un restaurant cu specific mexican.

Din pacate, nu mi-am ales cel mai bun loc pentru a ma detasa de ceea ce se intampla in Romania, pentru ca mi-am dat seama cat de bine semanam noi cu Mexicul, in porniri, in cuget si-n simtiri.

Si noi, si mexicanii le vedem pe toate exact la fel, din elicopter, mintim si cand punem intrebari, fara sa avem senzatia ca mintim. De fapt tocmai asta e frumusetea - nici nu ne dam seama ca mintim, ca s-ar putea sa nu fie tocmai adevarat ce spunem. Si acum nici macar nu m-am referit la politicieni, ci asa, in general, la oameni.

Dar si ei, politicienii, sunt romani. Ma rog, in afara de politicienii care sunt unguri, turci, armeni sau tigani. Toti facem parte din ciorba asta, asa ca primim ce meritam.

Dar, revenind la mexicanul nostru, amigo (care cred ca e cat se poate de British, fara vreo urma de purtator de sombrero in arborele lui genealogic) a facut foarte nyalkos. E un restaurant luminos, cu ferestre cat casa (la propriu), cu mult lemn, fara nicio brenduire si cu chelneri tineri imbracati in uniforme negre pe care scrie desperados. Din fericire nu erau atat de disperati incat sa inceapa, in buna traditie mexicana, sa se impuste prin local.

Dispe