Dreapta spaniola a castigat, duminica, la limita, alegerile municipale in fata socialistilor premierului Jose Luis Rodriguez Zapatero, intr-un scrutin cosiderat un test pentru seful guvernului spaniol, cu zece luni inaintea legislativelor din martie 2008, relateaza Reuters.
Cu putin inainte de miezul noptii (luni, 01.00 ora Romaniei), dupa numararea a 98 la suta din voturi, Partidul Popular (PP) conducea cu 35,67 la suta din sufragiile exprimate, fata de 34,97 la suta pentru socialisti (PSOE), la o diferenta de circa 150.000 de voturi.
"Partidul Popular (PP), dreapta, a redevenit principalul partid din Spania", a declarat liderul opozitiei si presedintele PP, Mariano Rajoy, viitor adversar al lui Zapatero in alegerile legislative.
Desi a obtinut mai putine voturi, PSOE a castigat, totusi, cu aproape 600 de mandate de consilieri municipali mai mult decat PP. PSOE conducea, la inceputul serii, cu un avans de circa 1,5 la suta in fata PP, potrivit primelor sondaje partiale. Tendinta s-a inversat, insa, pe masura ce erau numarate sufragiile din Madrid, unde dreapta si-a consolidat hegemonia.
La incheierea scrutinului regional partial, desfasurat in 13 dintre cele 17 comunitati autonome, dreapta a pastrat controlul asupra a sase dintre cele sapte regiuni unde avea majoritate absoluta, insa a pierdut Navarra (nord).
PSOE, care guverna singur sau in coalitie in cinci dintre regiunile vizate, parea in schimb in masura sa pastreze controlul asupra tuturor acestora si sa guverneze in alte doua prin intermediul aliantelor post-electorale (Navarra si Canare).
Dreapta spaniola a castigat, duminica, la limita, alegerile municipale in fata socialistilor premierului Jose Luis Rodriguez Zapatero, intr-un scrutin cosiderat un test pentru seful guver