Facultatea de Istorie si Stiinte Politice, din cadrul universitatii Ovidius Constanta a organizat, ieri, dezbaterea cu tema "Catre o viitoare politica maritima pentru Uniune: o viziune europeana privind oceanele si marile - Cartea Verde a Politicii Maritime". Evenimentul desfasurat in sala senatului universitatii constantene s-a bucurat de o numeroasa audienta, formata din studenti ai facultatii, dar si de oaspeti printre care s-au aflat Mihai Daraban, presedintele CCINA, Mariana Gaju, primarul comunei Cumpana, prof. univ. dr. Daniela Busa, cercetator stiintific la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga", dar si Excelenta Sa Haluk Agca, consul general al Republicii Turcia la Constanta. Printre participantii la eveniment s-au mai numarat si prestigiosi cercetatori, cadre didactice, personalitati publice din tara, reprezentanti ai administratiei publice centrale si locale. Temele dezbatute au vizat pastrarea suveranitatii europene in dezvoltarea maritima durabila, maximizarea calitatii vietii in regiunile costiere, dar si asigurarea instrumentelor necesare administrarii relatiei noastre cu oceanul. De asemenea, s-a mai discutat despre guvernarea maritima, despre revendicarea mostenirii maritime europene si reafirmarea identitatii maritime a Europei, dar si despre procesul de consultare. In cadrul manifestarii a avut loc si lansarea cartii lect. univ. dr. Mariana Cojoc, "Constanta - port international. Comertul exterior al Romaniei prin Portul Constanta 1878 - 1939". Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}
Facultatea de Istorie si Stiinte Politice, din cadrul universitatii Ovidius Constanta a organizat, ieri, dezbaterea cu tema "Catre o viitoare politica maritima pentru Uniune: o viziune europeana privind oceanele si marile - Cartea Verde a Politicii Maritime". Evenimentul desfasurat in sala senatului universitatii constantene s-a bucurat de o numeroasa audient