Emilian Marcu Cine crede ca profesia de ziarist este una garnisita cu satisfactii si cu onoruri, doldora de bani si de alte satisfactii nemeritate, fie ca nu stiu nimic despre aceasta profesie, fie priveste lucrurile cu o superficialitate crasa.
Noptile si zilele, sau zilele si noptile de framantari, de zbateri, si de ce sa nu spunem lucrurilor pe nume chiar de umilinte, in care isi construieste fiecare subiect, orele de documentare, de cercetare in tainitele sufletului omenesc, isi pun, din nefericire, prea puternic, amprenta pe fiecare din cei care practica aceasta profesie. Apoi dupa ce apare articolul cu pricina, multiplele probleme de diverse feluri, amenintarile, cel mai adesea, de la cei care se cred nemultumiti, intregesc, intreaga, aceasta gama.
Ca sunt si ziaristi compromisi, lipsiti de profesionalism este adevarat. Dar unde s-a vazut padure fara uscaturi? Ca sunt multi dintre ei fara har, fara vocatie, dominati de diletantism, nimeriti intamplator prin redactii, iar este adevarat. Dar nu despre acestia ne-am propus sa discutam..
Presa romaneasca are oameni de mare vocatie. Chiar si cand nu esti de acord cu opiniile unuia sau altuia dintre ei, trebuie recunoscut talentul si puterea de sinteza si analiza a fenomenelor puse in discutie. Si peste toate trebuie sa le recunoastem premonitia. Ziaristii mari, si sunt cativa in presa noastra, sunt nu numai niste comentatori de fapte petrecute ci sunt, mai ales vizionari. Ei sunt cei care stiu, cel mai bine, sa citeasca prin faptele petrecute, viitorul.
Am spus toate acestea pentru ca luna mai a anului 2007 a fost una din cele mai negre luni a presei romanesti.
Au plecat la ceruri, pentru un ultim reportaj, in direct cu Dumnezeu, nu mai putin de patru remarcabili profesionisti din presa.
Fiecare din cei patru a plecat brusc, tasand o dunga neagra pe un colt de ziar,