Daniel VIGHI
Cometa Hale-Bopp
Povestiri in ± 1.330 semne
Editura Polirom, Colectia „Fiction Ltd.“, Iasi, 2007, 208 p.
Un roman de duminica pentru filologi obositi ne propune Daniel Vighi cu a sa Cometa Hale-Bopp. Afirmatia asta nu vrea sa fie – Doamne fereste! – o ironie. Sa ma explic! Daniel Vighi ne-a obisnuit in volumele-i de proza anterioare (de la Povestiri cu strada Depozitului la Misterele castelului Solitude – nu le mai insir pe toate pentru ca sint destul de multe si suficient de cunoscute...) cu niste texte alambicate, sofisticate, doldora de sugestii pe care nu le-ar putea recepta si gusta un nefilolog. Autorul se deda cu destoinicie (poate chiar cu o exuberanta sinucigasa) experimentelor de inginerie textuala, eliminindu-i din start din ecuatie pe cititorii care nu se afla in posesia unui instrumentar teoretic rezonabil.
Provocarea, multumirea, „suspansul“ pe care ti le ofera o proza marca Daniel Vighi tin de un soi de detectivism textual (nu tocmai fara legatura cu jocurile enigmistilor): cititorul initiat e invitat sa se bucure de ingeniozitatea unor procedee si, de fapt, inainte de asta, sa le descopere pe cont propriu; placerea unei asemenea lecturi e in mod esential placerea de a intreprinde analize (naratologice ori de alt tip)... Sa recunoastem insa: oricit de subtila, oricit de complexa, proza de acest fel ii oboseste, macar din cind in cind, nu doar pe neofiti; ar fi omeneste imposibil sa ne delectam exclusiv cu fineturi experimentale.
Fata de celelalte volume prozastice ale autorului, Cometa Hale-Bopp are avantajul unei carti mai aerisite si mai prietenoase. Sigur, tot cu o carte pentru filologi avem de-a face, tot cu un tur de forta experimental, dar cu o carte de data asta relaxanta, simpatica, putind fi degustata, ca desert, chiar si dupa un festin de lecturi mai „grele“. Fara riscul