Text publicat in albumul aniversar al "Ziarului de Iasi" - "100 de intimplari nestiute povestite de oamenii care au scris istoria ziarului" Pe vremea cind a aparut Monitorul, traiam inca in plina epoca romantica a presei. Totul era la gramada: fumam ca turcii din tigarile oricui se intimpla sa le lase pe masa, stateam claie peste gramada intr-o singura incapere care arata ca o camera de camin, cu scumierele dind pe dinafara, ne uitam pe geam la tramvaiele care zdranganeau la deal spre Copou si ne intrebam ce-ar vrea cititorii sa citeasca.
Initial, un cotidian parea ca televiziunea fata de film: ceva mult mai eficient, mai productiv, mai realist, dar mai putin artistic, lipsit de stil si cumva vulgar. Socoteam inca, venind dinspre Opinia Studenteasca - un fel de mama vitrega a Monitorului, daca vreti - socoteam, asadar, ca presa de cotidian, de stire si de informatie avea sa distruga complet stilul, scriitura, tihna si minutia de a te apleca asupra unui subiect. Eram cumva ca niste mecanici de locomotiva cu aburi care se impotrivesc electrificarii liniei - pe undeva, simteam ca de acolo vine progresul, dar progresul asta nu mai avea nici un parfum.
La inceput a fost ideea ca fiecare din noi sa ajute cu ce poate la cotidian, pina s-o aseza pe drumul lui, in conditiile in care partea asa-zis serioasa, de informatii, stiri si pastorirea reporterilor de teren, era treaba exclusiva a lui Cezar Caluschi.
Eu am ajuns sa fac doua lucruri pe care nu banuiam c-o sa le fac vreodata in viata: sa zic ghicitori si sa scriu horoscopul. Cu ghicitorile (de fapt, un fel de teste de perspicacitate) era mai simplu, ca le traduceam fara mila din niste cartulii, dar horoscopul cerea ceva aplecare si mestesug.
Am adoptat urmatoarea tactica: mi-am facut o harta cu zodiile fiecarui ins din redactie si eram la curent in permanenta cu ce i se intimpla in viata personala - at
