Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Speculatorii au dominat piata

Publicat in Romania Libera, joi 31 mai 2007 ·

Miercuri, bursa a avut o tendinta descendenta destul de clara, toti cei patru indici ai pietei consemnand evolutii negative. Lichiditatea a fost foarte scazuta, abia depasind 13,6 milioane de euro, dintre care 9,2 milioane euro pe piata principala si 4,4 milioane euro pe piata Rasdaq.

Speculatorii au dominat piata, deoarece investitorii pe termen mediu si lung au fost destul de putin activi in ultimele 2-3 zile (ca dovada lichiditatea redusa). Acestia au parut ca actioneaza in principal de pe pozitii de vanzatori, fiind probabil influentati de caderea burselor asiatice (in principal a celei din China, care a scazut cu peste 6% in sedinta curenta ca urmare a majorarii impozitului perceput de stat pe valoarea tranzactiei de la 0,1% la 0,3%), care s-a propagat si catre pietele europene inca de la prima ora a diminetii. Chiar daca din perspectiva economica corelatiile intre Romania si China sunt aproape inexistente, speculatorii romani s-au temut probabil ca o scadere de amploare a burselor asiatice va antrena un efect de aversiune la risc din partea investitorilor straini si, ca atare, acestia s-ar putea retrage din pietele de actiuni, atat cele mature, cat si cele emergente. Ei au avut, asadar, tendinta de a anticipa o astfel de miscare si au dorit sa-si lichideze pozitiile pentru mai multa siguranta si pentru a astepta alte momente favorabile de intrare in piata.

Vanzarile cele mai agresive au aparut pe segmentul societatilor de investitii financiare. De aceea si indicele BET-FI a avut o scadere de 1,18%, mai mare decat cele avute de indicele BET (-0,90%), BET-C (-0,78%) si ROTX (-0,40%).

Scaderi ample au avut si titlurile Oltchim Ramnicu Valcea, continuand tendinta de ziua anterioara. Totusi, in cazul actiunilor Petrom Bucuresti am putut observa o stabilizare a cotatiilor la nivelul de 0,5 lei pe actiune (care a fost de altfel si pretul de inchidere al

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de poştă. Anunţul Guvernului

Mediafax acum 59 minute
„Datorită ordonanţei de urgenţă aprobate astăzi, deciziile de recalculare a pensiilor după noile principii: contributivitate, stabilitate în muncă, solidaritate şi sustenabilitate vor ajunge în termenul asumat la beneficiari”, a declarat ministrul M

Marcel Boloș omânia are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
România are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA , a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.ro "Am avut consultări cu Camera Exp

Primăria Sector 4: Proiectanţii şi constructorii interesaţi să lucreze la extinderea magistralei M4 de metrou, între Gara de Nord şi Gara Progresul, au la dispoziţie încă 46 de zile pentru a-şi depune ofertele

News.ro acum 2 ore
Procedura de licitaţie publică în vederea desemnării proiectantului şi constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul, lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) în luna

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum 37 minute
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

SURSE Percheziţii ale Parchetului European la fermele de purcei ale nepoţilor lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD / E vorba de suspiciuni de fraudă cu fonduri europene de peste 1,2 milioane de euro

G4Media acum 2 ore
Parchetul European a făcut percheziţii la fermele de reproducere suine din Corabia ale nepoţilor lui Paul Stănescu (foto), senator şi secretarul general al PSD, au declarat pentru G4media.ro surse judiciare. Percheziţiile au avut loc joi, 27 iunie 2

Anchetă Salvaţi Copiii România: Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri/ Aproape unu din doi adolescenţi a fumat/ vapat în ultima săptămână

News.ro acum o ora
Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri, în general din proximitate, şi aproape unu din trei adolescenţi afirmă că a consumat alcool în ultima săptămână, arată o anchetă realizată de organizaţia Salvaţi Cop

Domeniile-cheie ale economiei care vor crește în următorul trimestru

Adevarul acum 2 ore
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, potrivit opiniei managerilor, construcțiile și comerțul cu amănuntul vor înregistra creșteri în trimestrul 3 din 2024.

Edi Iordănescu, în doliu! A murit imediat după meciul România-Slovacia

Cancan acum 42 minute
Clipe de coșmar pentru Edi Iordănescu, la scurt timp după ce România s-a calificat în optimile de la EURO 2024! Selecționerul Naționalei este în doliu. Din păcate, tragedia s-a produs la scurt timp după meciul România – Slovacia. Edi Iordănescu a pi

Un supliment anti-colesterol face victime în Japonia: 75 de decese suspecte

Mediafax acum 44 minute
Compania japoneză Kobayashi Pharmaceutical Co, care produce suplimente alimentare pe bază de drojdie roşie de orez (în general produse anti-colesterol), evaluează cazul a 76 de persoane care au murit, probabil, în urma utilizării produsului, relatea

Localităţi din două judeţe, sub cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină

Press Alert acum 50 minute
< p> Mai multe localităţi din judeţele Sălaj și Hunedoara sunt sub cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină. În localitățile Bobota, Ip, Măeriște, Marca, Camăr și Carastelec, județul Sălaj, meteorologii anunță, până la ora 15:30, averse torențial

Vremea

București
acum

31°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°