UN DOMN ARE OBICEIUL DE A POVESTI, cu aerul că e eroul unor păţanii extraordinare, ce merită a fi cunoscute, tot ce i se intămplă. Cu cine crezi că am dat nas in nas la Universitate?, mă intreabă el, lăsănd ochelarii să-i alunece in jos a mare surpriză. Fiindcă ştiu ce o să urmeze, il invit să-şi facă damblaua. Insă cu moderaţie, ca şi cum tocmai m-a intrerupt dintr-o treabă care nu poate fi amănată mai mult de un minut, două. Povestirile lui nemaipomenite au un inceput, au şi niţel mijloc, dar n-au niciodată sfărşit. Care va să zică s-a intălnit cu un fost coleg cu care nu s-a văzut de 30 de ani, acesta a fost de părere că au enorm de multe să-şi amintească, toţi trecătorii s-au mirat de euforia ce dăduse peste amăndoi... Ca să vezi unde ne-a fost dat să ne vedem - a zis la răndu-i colegul, entuziasmat de faptul că se vedeau la Universitate, şi nu pe vărful Chomolugma, pe Everest. Şi tot chestii de-astea. Ei bine, şi, şi?, il intreb eu. Şi nimic, zice el, ne-am intălnit şi a plecat. V-aţi fixat o zi cănd să vă reintălniţi?, il intreb. Domnul, care istoriseşte numai intămplări fără final, mă fixează cu o expresie de frustrat. De ce cred eu că intămplările ieşite din comun trebuie să se termine intr-un fel sau altul? Nu-i destul că ni se intămplă, că ne scot căteva clipe din banal? Doamne, ce de proşti in jurul lui! Toţi cer sfărşituri, cănd e ştiut că pănă şi in dragoste numai inceputul are gust şi miros şi sens.
PE TOŢI FOŞTII MEI COLEGI ardeleni ii chema Pop. Poate că nu-i chema chiar pe toţi Pop, dar eu aşa imi aduc aminte. Ştiu că erau mulţi de-alde Pop, insă nu reţin figura nici unuia. Pop Aurel, Pop Vasile, Pop Ioan. Din cauza atător Pop, nu reuşesc să-mi amintesc de nici un coleg ardelean, care se numea altfel. Numele de Pop a decis: Mai departe nu se trece!
BĂTRĂNUL CARE N-A AVUT NOROC LA FEMEI se răzbună pe soartă inneb