In al treilea rind, reusita lui Mungiu contrazice o anume viziune catastrofala, destul de larg raspindita, conform careia in Romania de astazi inventivitatea creatoare si cultura in general sint in criza. Stiu ca nu e cazul sa adaug si eu superlative la cele care au venit din cele mai diferite directii. Succesul lui Cristian Mungiu la Cannes este un eveniment exceptional, aproape miraculos daca tinem seama de numele regizorilor care se aflau in competitie. Am o veche afectiune pentru Cristi Mungiu, pe care il cunosc de aproape doua decenii. Va imaginati ca am trait cu cea mai mare intensitate emotiile din seara decernarii premiilor si ca m-am bucurat asa cum te bucuri de bucuria cuiva la care tii. Este cea mai buna performanta pe care a realizat-o vreodata filmul romanesc, si asta spune totul.
Acum, dupa aceste minunate clipe de euforie, e bine sa spunem ca premiera filmului lui Cristian Mungiu are si alte semnificatii. Juriul de la Cannes si criticii care au laudat filmul au luat implicit cunostinta de realitatile cumplite din vremea regimului comunist. Interzicerea avorturilor si politica de "incurajare" a natalitatii dusa de Ceausescu au avut consecinte dezastruoase: drame umane, femei moarte din cauza avorturilor improvizate si provocate, inchisoare pentru medicii care faceau - totusi - avorturi s.a.m.d. Mass-media din Franta (si nu numai) este in majoritate, se stie, de stinga. Si juriile de la Cannes au optat, uneori, dupa criterii "corecte din punct de vedere politic" (v. succesul imbecilitatilor semnate de Michael Moore). Filmul lui Mungiu, asa cum mi-am putut da seama din cronici, ne prezinta, cu o anume violenta binevenita, adevarata fata a comunismului romanesc. Faptul ca si criticii au fost sensibili la acest demers ne face sa credem ca acea atit de invocata "datorie de a ne aminti" nu este, totusi, o vorba goala.
Cristian Mungiu ilustreaza, ap
