Tocmai am predat unei edituri un volumas Despre necunoscut.

Mi-a izbucnit in memorie acest subiect exact in clipa cand o stire de jurnal persifla "ciudatenia" unor tarani speriati de seceta care chemasera preotul pentru a face randuitele rugaciuni de invocare a ploii.

Taranii acestia necotropiti inca de manele sunt, antropologic vorbind, singurii romani autentici de dupa disparitia (prin casapire) a elitelor existente inaintea comunismului. Satenii mereu fideli Bisericii, oameni ai acelei credinte simple, mult-laudata de Petre Tutea, sunt de fapt cei care, din tata in fiu, s-au legat biologic si cultural de stravechimea noastra genealogica. Ei sunt stranepotii unor martori ai romanitatii arhaice, autarhice, straine de trepidatia aventurii "democratice". Pe retina lor se reflecta, fara subtitrare, ceva din filmul Neoliticului euro-asiatic. Orasul (in care unii vad sediul apostaziei si al curvasariei mediatice) se holbeaza la acesti rugatori ai Domnului ca la niste piese de ceara brusc animate, ca pentru a intra in prime-time cu tot cu bizareria conduitei lor inexplicabile.

Mi-e rusine, subit, de golania cu care le intampinam "necunoscutul" si le tratam diferenta, pentru noi inexpresiva sau, mai clar spus, dispretuita.

In realitate, e tare greu sa-i mai preiei pe acesti insi "rudimentari" in campul constiintei tale citadine. Taranii care se roaga pentru ca Dumnezeul Cerului si al Pamantului sa ude cu ploaie brazda crapata sau spicul rahitic, promitator de saracie, personajele acestea de jurnal istet, cu fite, nu vor fi prea curand nici cetateni europeni, nici antreprenori agricoli care-si dozeaza pesticidul pe computer, dupa ce au platit online impozitele si si-au descarcat in cont subventiile alocate prin Politica Agricola Comuna.

Sa fim intelesi: nu-i idealizez doar pentru ca am dexteritatea de a le masura, nostalgic, deficitul de