Principiul placerii (Lustprinzip, cum spune psihanaliza germana) sta la baza vietii noastre. Este foarte greu sa traiesti fara placere si pana la urma placerea este reperul care te ghideaza atunci cand formulezi o optiune sau alta.
Astfel nu pot sa citesc o carte daca acea carte nu-mi place. Asemanator nu pot sa urmaresc un spectacol daca, la randul lui, acesta nu-mi trezeste interesul tocmai fiindca initial mi-a placut iar senzatia de placere se pastreaza. Chiar si in viata erotica sau mai ales aici placerea joaca un rol determinant. Te indragostesti de o femeie daca la inceput ti-a placut si continua sa-ti placa. Alegerea, de aceea, are loc intr-un mod irational. Daca incepi sa judeci, sa analizezi, sa discerni, atunci ratezi intalnirea cu dragostea. Ironia face ca drumul atat de spinos al cunoasterii si al comunicarii sa fie declansat tocmai de ceea ce, in aparenta cel putin, nu are nici o legatura cu ceea ce urmeaza. Iti place o femeie, aceasta poate sa fie de o calitate cu totul indoienica, si totusi nu ai putut sa trisezi punctul de plecare. In mod aproape identic esti atras de o carte chiar daca descoperi spre final ca nu reprezinta decat o insailare superficiala.. Placerea te poate insela, dar in absenta ei, cum am spus, dezvoltarea ulterioara nu poate avea loc. Tot ceea ce facem asadar depinde de placerea pe care doar ipocritii tin mortis s-o vulgarizeze. Oamenii cinstiti nu fac abstractie de ea.
Cu toate acestea, exista un singur domeniu care nu este conditionat si nici influentat de placere. Previzibil, acest domeniu apartine vietii religioase.In mold cu adevarat miraculos aici placerea dispare. Doresti sa fii cu o femeie fiindca-ti place, vrei sa citesti o carte tot fiindca placerea te impinge de la spate, dar a te duce la liturghie si a spune ca faci aceasta tot fiindca-ti place este aproape un nonsens. Relatia cu Dumnezeu este astfel cea mai d
