Vladimir Putin, „singurul democrat din lume“, după propriile declaraţii, a şocat lumea civilizată cu ameninţările sale ce amintesc de epoca dictatorilor bolşevici. Iritat de planurile americanilor, care îşi doresc un scut antirachetă instalat pe teritoriile unor ţări din Estul Europei, printre care şi România, ţarul de la Kremlin a reamintit sec domnilor din NATO că arsenalul de rachete balistice al Rusiei poate fi reorientat spre oraşele europene în doar câteva minute, dacă americanii nu se potolesc. Rusia caută să dovedească astfel că rămâne o mare putere militară a lumii şi că rolul ei pe scena politică internaţională nu este nici pe departe pasiv.
România este prinsă, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istoria noastră, între două mari entităţi politice, militare - SUA/NATO şi Rusia/Armata Rusă. Atitudinea ambiguă, diplomaţia târguielilor şi trecerea fără ezitare dintr-o tabără în alta nu ne mai sunt îngăduite. Suntem ţară membră NATO, Armata Română face parte din sistemul militar al NATO, iar politica noastră externă din domeniul militar este subordonată Alianţei.
Totuşi, aceste realităţi nu sunt cunoscute sau nu sunt înţelese de Teodor Meleşcanu, ministrul apărării naţionale, care doreşte să propună ruşilor, la unison cu vecinii bulgari, să realizeze manevre militare comune pe teritoriul românesc. La acest cadou făcut cu generozitate tovarăşilor de la Moscova s-ar adăuga şi un calendar de retragere a trupelor româneşti din Irak. Meleşcanu se află într-o regretabilă eroare de calcul dacă trăieşte cu impresia că ursul siberian poate fi amăgit cu câteva bucăţele de zahăr.
Eşecul păgubitor pentru România al relaţiilor cu Rusia în domeniul energetic, la care a contribuit din plin preşedintele Băsescu prin poziţia sa intransigentă pro - americană, poate fi completat de un semieşec în colaborarea militară cu Statele Unite.
Controversatele rela