Sa nu se creada despre noi, observind sugerata antinomie si termenul ei „slab“, artizanat, cum ca ne-am renega traditia patriotica sau mostenirea intru indeminare, stiut fiind ca, la discernerea unui genius loci al neamului, fara de care tarisoara noastra s-ar fi inchegat cultural si spiritual, desigur, altfel, o pleiada de mari barbati si femei ai neamului – de la Odobescu la Tzigara-Samurcas si pina la Regina Maria – au trudit din greu pentru a stimula ocupatiile manuale ale neamului.

(Afara de dovezile scrise, o „suma de legende“ orale confirma si ele aplecarea suveranilor Romaniei spre aceasta ramura a mestesugaritului, pe care au favorizat-o ori de cite ori au fost pusi in fata unor exemple certe de competenta.)

insa nu chiar acestui cadru larg-disciplinar doream sa-i subsumam evenimentul arhitectural al Anualei Ordinului Arhitectilor din Romania – Bucuresti 2007, editia a V-a, cu atit mai mult cu cit, din pacate, arta si respectul pentru aceasta nobila indeletnicire a miinilor aproape ca s-a pierdut in tara romaneasca, cu generosul concurs al imbecilitatii conducerii comuniste.

Dualitatea este insa relevanta, daca o aplicam gradual, ca instrument de lucru si etalon de masura, atitudinii profesionistului.

Evident ca oricarui ins trecut prin purgatoriul formarii scolare de inalt nivel ii va repugna sa fie considerat un „artizan“ al practicii pe care o desfasoara, dupa cum oricarei persoane nescolite care, datorita unor abilitati native, ajunge sa fie apreciata ca „prof“ acest lucru ii va face placere. Comparatia presupune, desigur, si o evaluare in oglinda a rezultatelor finale, fiecare dintre ele provenite din moduri specifice de abordare (cel „personalist“, verificat de traditia unei utilitati generic-consimtite fata de cel individualist, bazat pe consecutia argumentelor, experiente repetabile, rezultate preconizate). in f