Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conferinta de la Copenhaga

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 8 iunie 2007 ·

Memoriile unor prizonieri romani din primul razboi mondial au consemnat ca o serie de soldati romani, captivi in lagarele germane, au fost repatriati dupa ce au fost diagnosticati ca fiind nebuni de catre medicii germani.

Odata ajunsi in Bucuresti, fostii prizonieri au recunoscut ca au jucat teatru. Militarii romani nu au actionat la voia intamplarii. Efectiv au incercat sa beneficieze de principiile unei Conventii privind "repatrierea prizonierilor de razboi grav raniti si grav bolnavi".

Conventia a fost semnata de Al.G. Florescu, E.N. Lahovary si Ion M. Dumitrescu, reprezentantii Romaniei, cu prilejul Conferintei de la Copenhaga (Danemarca), desfasurata in perioada 15 octombrie - 1 noiembrie 1917 si prezidata de principele Valdemar al Danemarcei. La discutii au mai participat reprezentantii Austro-Ungariei, Germaniei, Rusiei si Turciei. In primul rand, delegatii au stabilit ca termenul "prizonier" se referea atat la internatii militari, cat si la cei civili. In al doilea rand, sensul cuvantului "lagar" a fost atribuit locului unde erau cantonati prizonierii, dar si acolo unde acestia lucrau (aflat, uneori, la o distanta de sute de km de lagar).

Semnatarii Conventiei au stabilit ca urma sa fie repatriati toti prizonierii diagnosticati cu "infirmitati sau boli care ii fac sa fie pentru totdeauna sau cel putin pentru timpul de un an, inapti pentru orice serviciu militar". Afectiunile se constatau de o comisie formata din trei medici "ai statului capturator". De asemenea, s-au format comisii mobile, compuse din doi medici ai tarii de internare si din alti doi medici neutri, care ii verificau pe cei respinsi de prima comisie. In cazul egalitatii de voturi, se dubla votul celui mai in varsta membru al comisiei. Asa s-au constituit doua comisii mobile in Austro-Ungaria, doua in Germania, una in Romania, cinci in Rusia si una in Turcia.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Alegeri locale și europarlamentare 2024. Aproape 19 milioane de români sunt așteptați azi la urne / Programul secțiilor de votare

HotNews acum o ora
Aproape 19 milioane de români sunt așteptați astăzi să voteze în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07.00 - 22.00. La acest scrutin s-au înscris 207.389 de candidaţi pentru alegerile locale,

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 8 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 13 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 9 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 7 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

FOCUS: Românii, chemaţi la primele alegeri comasate de după revoluţie - europarlamentare şi locale

Mediafax acum 8 ore
Listele propuse de partide pentru Parlamentul European pot fi votate de cetăţenii români la orice secţie. Pentru a-şi vota aleşii locali, oamenii trebuie să se prezinte la secţia la care sunt arondaţi, potrivit adresei din buletin. La aceste alegeri

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 10 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 9 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 12 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 8 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°