Traian Băsescu, preşedintele României, e un bun barometru al naţiunii şi, în ciuda clişeelor vehiculate în mass-media, s-a dovedit un politician mai abil decît ceilalţi membri ai clasei din care provine. O dovedesc victoriile sale de pînă acum. E versatil, inventiv, viclean, comunică rapid şi eficient, reuşeşte să dea impresia de sinceritate şi vorbeşte o limbă română mult mai bună decît colegii lui de clasă politică. E, concomitent, fidel cînd e vorba de angajamentele externe ale României şi alunecos cînd e vorba de politica internă. Îl bănuiesc şi de un patriotism de modă veche, însă fără exagerări naţionaliste. Pe ansamblu, e un om politic tipic, cu toate calităţile şi defectele acestei clase sociale. Doar că e un produs mai reuşit decît altele din aceeaşi categorie. Ca preşedinte, e mai puternic decît Ion Iliescu şi mai inteligent decît Emil Constantinescu.
Cred că dacă Machiavelli ar fi fost român, l-ar fi plăcut pe fostul căpitan de navă. Nu e tocmai preşedintele pe care mi l-aş dori într-o Românie europeană, dar mi se pare cea mai bună alegere pentru România actuală, căci - din cîte văd - marfă mai bună nu se găseşte în stoc.
(Domnul preşedinte) Traian Băsescu mă interesează în primul rînd ca personaj, ca individ care şi-a construit permanent imaginea pe care o are azi. Indiferent ce face, bine sau rău, reuşeşte să rămînă în centrul atenţiei. Orice gesturi sau acţiuni de-ale Domniei Sale devin imediat subiecte de importanţă naţională. Există zeci de personaje politice a căror unică trăsătură este aceea că sînt anti-Băsescu sau pro-Băsescu şi care, în absenţa lui, ar dispărea din peisaj. Asta spune destul despre forţa actualului preşedinte al României.
Recent, Traian Băsescu a făcut o gafă imensă, deja popularizată în toată România şi în afara ei: după ce i-a smuls unei reporteriţe, excesiv de insistente, telefonul celular cu care aceasta
