CINE SĂ LE INŢELEAGĂ PE FEMEI?, se intreabă un domn cu o familie foarte reuşită. Soţiei mele ii plăcea la nebunie Rembrandt. Ani in şir, numai de Rembrandt a vorbit. Dar de cănd i-a căzut in mănă o biografie in limba romănă şi a aflat că pictorul a trăit cu servitoarea, găseşte că arta lui Rembrandt e plicticoasă, că i s-a dat prea multă atenţie.
LA TĂRGUL DE CARTE, unul din cititorii care declară că are tot ce-am publicat imi face o mărturisire şocantă. După ce-mi cumpără un nou volum, rupe din el povestirile care i-au plăcut cel mai mult şi le pune in nişte mape, pline cu foi rupte din operele altor autori. Locuiesc intr-o garsonieră cu nevastă-mea şi un copil, se scuză el, unde să-mi incapă şi cărţile?
ROMĂNIA e o mahala a Europei. A fost pănă de curănd o comună in extravilan, şi acum Europa s-a indurat şi a adus-o in intravilan. Nu mai suntem comună, am devenit cartier. Adică tot un fel de mărginime, dar una mai accesibilă.
DECENII DE-A RĂNDUL am scris numai la maşină, iar de nişte ani incoace şi la laptop. Nevoit să intocmesc o cerere de mănă, mi-am dat seama că mă paşte o paranoia: de la jumătatea paginii incolo, toate răndurile o iau binişor in sus. Exact ca in manualele de grafologie, la capitolul unde se spune cum descoperi problemele psihice ale unui om, după cum i se duc răndurile in sus sau in jos. Culmea e că şi maşina de scris are o alunecare ciudată, care-mi suceşte foaia, iar scrisul urcă aiurea, ca in manual.
CINE N-A AVUT NICIODATĂ un căine nu-şi poate imagina ce simţăminte pune acesta in mişcare. După ce creşti un căine, nu-ţi mai poţi imagina cum ar fi viaţa fără el. Un gen de dependenţă, care aduce a privilegiu, şi de aceea nu se comentează. De nişte lucruri e bine să nu pomeneşti, ca nu cumva să le strici.
IL INTREB PE UN CHITARIST, care lălăie de vreo zece ani
