Nu mă aştept la o prăbuşire financiară pe arii largi, ca in deceniile trecute, deşi o recesiune poate avea loc. Mai ales că deficitul mare extern la nivel global este in ograda SUA.

Intr-o dezbatere la un post tv am fost intrebat cu privire la perspectiva unei crize globale pe plan economic. Moderatorul a adus in discuţie declaraţii recente ale preşedinţilor băncilor centrale din SUA (Fed), euroland (BCE) şi Japonia.

O criză globală este ceva extrem de serios, fie că apare pe plan financiar, fie că şocul vine din altă parte (cum a fost cu preţul ţiţeiului acum căteva decenii). Finalmente, ea se reflectă in scăderea activităţii economice in mai multe arii ale spaţiului mondial. Merită să amintesc căteva episoade. Ca urmare a războiului din Vietnam, inflaţia in SUA ajunsese la un număr de două cifre. Plusul mare de dolari a insemnat lichiditate in exces pe pieţele internaţionale, care a finanţat cu costuri mici deficite ale ţărilor subdezvoltate. Paul Volcker a fost numit la conducerea Fed-ului (banca centrală a SUA) cu misiunea de a strangula inflaţia. Creşterea puternică a dobănzilor Fed-ului a provocat tensiuni in lanţ in bilanţurile multor ţări latino-americane ce erau masiv indatorate, a condus la imposibilitatea ca unele dintre ele să-şi poată onora obligaţiile. Un alt episod este criza din Asia de Sud-Est, in deceniul trecut. Ea a fost provocată de o liberalizare prematură a contului de capital in condiţiile in care monedele locale erau "lipite" (pegged) de dolarul SUA, piaţa americană fiind principalul debuşeu de export. Supraindatorarea sectorului privat a condus la crize de incredere şi fuga capitalului străin. Asiaticii şi-au revenit după căţiva ani de mare chin dănd măsura capacităţii lor de export şi a competitivităţii ridicate (spre deosebire de cele mai multe ţări din America Latină). Prăbuşirea financiară din Rusia in 1998 ar