Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O criză globală?

Publicat in Jurnalul, miercuri 13 iunie 2007 ·

Nu mă aştept la o prăbuşire financiară pe arii largi, ca in deceniile trecute, deşi o recesiune poate avea loc. Mai ales că deficitul mare extern la nivel global este in ograda SUA.

Intr-o dezbatere la un post tv am fost intrebat cu privire la perspectiva unei crize globale pe plan economic. Moderatorul a adus in discuţie declaraţii recente ale preşedinţilor băncilor centrale din SUA (Fed), euroland (BCE) şi Japonia.

O criză globală este ceva extrem de serios, fie că apare pe plan financiar, fie că şocul vine din altă parte (cum a fost cu preţul ţiţeiului acum căteva decenii). Finalmente, ea se reflectă in scăderea activităţii economice in mai multe arii ale spaţiului mondial. Merită să amintesc căteva episoade. Ca urmare a războiului din Vietnam, inflaţia in SUA ajunsese la un număr de două cifre. Plusul mare de dolari a insemnat lichiditate in exces pe pieţele internaţionale, care a finanţat cu costuri mici deficite ale ţărilor subdezvoltate. Paul Volcker a fost numit la conducerea Fed-ului (banca centrală a SUA) cu misiunea de a strangula inflaţia. Creşterea puternică a dobănzilor Fed-ului a provocat tensiuni in lanţ in bilanţurile multor ţări latino-americane ce erau masiv indatorate, a condus la imposibilitatea ca unele dintre ele să-şi poată onora obligaţiile. Un alt episod este criza din Asia de Sud-Est, in deceniul trecut. Ea a fost provocată de o liberalizare prematură a contului de capital in condiţiile in care monedele locale erau "lipite" (pegged) de dolarul SUA, piaţa americană fiind principalul debuşeu de export. Supraindatorarea sectorului privat a condus la crize de incredere şi fuga capitalului străin. Asiaticii şi-au revenit după căţiva ani de mare chin dănd măsura capacităţii lor de export şi a competitivităţii ridicate (spre deosebire de cele mai multe ţări din America Latină). Prăbuşirea financiară din Rusia in 1998 ar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 46 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 47 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 26 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 7 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 50 minute
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°