Un mare muzicolog, cunoscut pentru generozitatea opiniilor sale, mi-a spus că el folosea, in mod curent, douăzeci şi şapte de trepte ale lăudatului, incepănd cu "domnişoara X nu căntă deloc rău" şi mergănd pănă la "interpretare absolut genială". Cu toate acestea, a fost duşmănit cu surdină de aproape toţi artiştii despre care a scris numai de bine. Socoteau aproape toţi că meritau mai mult. Domnia sa imi mai mărturisea că i-a venit foarte greu să procedeze doar cu elogiul, deoarece, in limba romănă, inventarul injuriilor e mult mai bogat decăt cel al admiraţiei.

Am creat chiar căteva superlative, mi-a mai zis el. Am observat că artiştii, şi nu doar ei, suportă nuanţarea la reproşuri, dar la slăviri vor egalitate. Nu mi-a imputat insă nimeni un exces de preamăriri. Singurul om care m-a abordat cu toată sinceritatea ca să-mi mulţumească pentru un articol cu subtext perfid a fost un tenor fără pic de dotare, despre care am scris că evoluează onorabil. De mult voia să renunţe, iar eu i-am dat motivul pe care-l aştepta.

Cănd conştientizezi efectele unor obiecţii sau dezaprobări, iţi dai seama ce mult am exersat cu toţii in şaptesprezece ani de continuu criticism social. Şi ce timizi ori nepricepuţi suntem cănd se intămplă şi ceva pozitiv, frumos, ieşit din comun prin calitate. După 1990, ziariştii au simţit nevoia să se manifeste entuziast la felul de a fi al unor lideri politici sau fruntaşi ai

societăţii civile şi au suferit repede dezamăgiri ireparabile. E in firea omlui să iubească, se venereze, să se exprime cu mare consideraţie. Obligat la osanale ipocrite decenii de-a răndul, gazetarul romăn a considerat libertatea şi ca un prilej de a-şi proiecta sincer, fără cenzuri, ovaţiile, de a se raporta cu fascinaţie la personalităţi. E in firea noastră să ne revenim uşor după o greşeală, dar să nu uităm niciodată faptul că ne-au fost inţelese pr