O experienta mai putin obisnuita in zilele noastre, cand biografismul mizerabilist domina cautarile tinerilor, ne propune Gili Mocanu, nume despre care nu stim nimic. Pare-se ca ar fi si artist plastic. Asta ar explica intr-un fel asezarea plata a cuvintelor, ca pe niste culori puse cu cutitul; amestecul lor osciland intre concret (figurativ) si abstract, intre criptic si (in)esential narativ.

Impresia globala este aceea a unor compozitii postsuprarealiste atent dirijate sa nu devina prea sclipitoare, preferandu-se monotonia griurilor. Aleatorismul joaca si el un rol in savantul melanj de spus si ne-spus, in tenta de "gandit" suprapusa peste cadrul ori peisajul "ready made". Insusi titlul volumului si iepurasul de plus desenat de autor in trei-patru nuante de gri dau masura arbitrariului ridicat la rang expresiv. Expresivitate reala uneori si inchipuita (ori caznita) alteori. Vocile diverse ce intervin in text, disparitatea enunturilor lor mi-au adus aminte de Ionel Ciupureanu. Dar la acesta din urma nu cripticul era dominant, ci incongruentul intregului. La Gili Mocanu predomina aparenta de emisie continua (colajele sunt bine integrate in intreg), ilogicul, obscurul au uneori debuseu in oracular, fie el subliminal, starea indusa este una de asteptare anxioasa, de necunoscut activ. Desigur, toate astea in cele mai bune bucati, si e greu de spus cate bucati bune cuprinde volumul intrucat genul acesta de experiment nu da posibilitatea sa fii sigur niciodata, cuvintele volatilizandu-si intelesurile rapid ca niste anamorfoze citite in oglinda: imediat cum deplasezi putin privirea, alte si alte forme, raporturi si similitudini apar. Iata poemul intitulat TOT: "Tot ce e intre noi s-ar putea incheia de la un buton/ Felul in care decurg tratativele imi aminteste de ruine/ cu gesturi de genul 'nesimtirea ta e fantastica' cad pe/ spate// tin convingerea sus ca o ur